Politică

USR-PLUS cere noi măsuri în contextul pandemiei

Guvernul a luat numeroase decizii radicale pentru a încerca stoparea răspândirii pandemiei de coronavirus. Chiar și așa, USR-PLUS crede că nu sunt de ajuns.

Advertisment

Alianța USR-PLUS a cerut, în ziua de miercuri, noi măsuri privind persoanele în vârstă. Astfel, cele două partide au solicitat Guvernului să reevalueze distanțarea socială în cazul oamenilor de peste 65 de ani.

Tinerele partide cred ca măsurile actuale nu sunt de ajuns

Alianța a emis un comunicat de presă în care a anunțat ce decizii ar mai trebui luate pentru a proteja sănătatea persoanelor vulnerabile. Astfel, conform celor două partide, măsurile aflate în prezent în vigoare nu sunt suficiente sau eficiente. Acestea ar genera aglomerări în cazul persoanelor vârstnice.

Advertisment

Aceste aglomerări se formează în spații în care se află și alte categorii de persoane, devenind astfel chiar mai vulnerabile, conform comunicatului. Alianța spune că se creează un stres și o presiune asupra persoanelor în vârstă.

Advertisment

Totodată, cele două partide consideră că intervalul orar dedicat vârstnicilor este unul aglomerat și neadecvat. Acesta nu ar ține cont de încălzirea vremii și de eventualele temperaturi ridicate.

Alianța USR-PLUS propune o serie de măsuri complementare care ar urma să limiteze interacțiunea dintre persoanele vârstnice și ceilalți cetățeni. În comunicat se arată că România trebuie să ia drept model deciziile celorlalte state din Uniunea Europeană.

USR-PLUS cere noi măsuri

Alianța solicită Guvernului să ceară cât mai repede instituțiilor publice și companiilor de utilități publice introducerea unor intervale orare dedicate vârstnicilor. În aceste perioade ar fi interzis accesul celorlalte categorii de vârstă.

De asemenea, asistența s-ar face telefonic, atât cât ar fi posibil. Totodată, rudele persoanelor în vârstă ar putea să se prezinte în locul lor, cu o copie după buletin.

În același timp, alianța cere Guvernului să solicite instituțiilor medicale care nu sunt incluse pe lista spitalelor din prima linie să dedice timp exclusiv vârstnicilor. Această măsură nu se aplică situațiilor de urgență medicală.

O altă solicitare se referă la realizarea registrului persoanelor vârstnice vulnerabile, a căror situație de acces la hrană, medicamente și informații să fie urmărită constant.

Advertisment
Advertisment