PSD impune anumite condiții pentru votarea prelungirii stării de urgență
Klaus Iohannis urmează să emită, în cursul zilei de luni, un decret pentru prelungirea stării de urgență. Marcel Ciolacu a anunțat condițiile social-democraților pentru a vota această măsură.
Ca urmare a evoluției pandemiei de coronavirus în România, Klaus Iohannis a decis prelungirea stării de urgență cu 30 de zile. El crede că această măsură este absolut necesară pentru oprirea răspândirii Covid-19.
PSD votează doar dacă sunt îndeplinite anumite condiții
Președintele social-democraților, Marcel Ciolacu, crede e nevoie de prevenirea unui dezastru economic. În lipsa unor măsuri în acest sens, el spune că prelungirea stării de urgență ar fi o inconștiență totală.
Ciolacu a postat pe Facebook un mesaj în care anunță că oamenii, precum și mediul de afaceri, așteaptă o anumită perspectiva de la Președinte și de la Guvern. El spune că cetățenii și-au îndeplinit obligațiile, stând în case și respectând măsurile impuse de autorități.
Ciolacu reproșează faptul că statul nu a făcut nimic pentru aceștia, în prima luna a stării de urgență. Mai mult de 1,2 milioane de români și-au pierdut locul de muncă sau se află în șomaj tehnic. Totodată, s-au închis zeci de mii de firme și s-au pierdut miliarde de euro, atenționează președintele PSD.
Marcel Ciolacu cere adoptarea unor măsuri pentru a preveni un dezastru economic. Astfel, el solicită o transparentizare a informării, a deciziilor și a achizițiilor efectuate de Guvern pe durata stării de urgență.
Totodată, el solicită un plan de acțiune pe termen scurt și mediul în sistemul medical, pentru testarea cetățenilor. Acest lucru este necesar întoarcerii rapide la muncă și reluării activităților economice.
În plus, Ciolacu vrea și o serie de măsuri economice și sociale, care să protejeze puterea de cumpărare a românilor, păstrarea locurilor de muncă și limitarea efectelor crizei economice.
O altă condiție anunțată de președintele PSD se referă la proiecte majore de investiții. Astfel, Guvernul ar urmă să le inițieze pe durata stării de urgență, cu scopul de a reporni economia.
Ciolacu e de părere că și în agricultură e necesar un sprijin. Guvernul ar trebui să limiteze efectele secetei și să asigure necesarul de hrană pentru cetățeni.
Președintele PSD critică actuala guvernare
Marcel Ciolacu declară că nu va fi de acord ca luna următoare să decurgă la fel ca și cea precedentă. Astfel, el consideră că perioada inițială a stării de urgență a reprezentat o luna pierdută pentru cetățeni și economie.
Președintele social-democraților spune că partidul condus de el înțelege în totalitate nevoia de a proteja pe deplin sănătatea oamenilor. Chiar și așa, Marcel Ciolacu, subliniază faptul că românii au anumite așteptări clare de la Iohannis și de la Guvern.