Politică

Parlamentul va vota prin sistemul online

Joi se va vota încuviințarea stării de urgență în România. Votul va avea loc joi la ora 12 și se vor anunța măsurile luate pentru un interval de o lună.

Birourile reunite ale celor două Camere ale Parlamentului au decis ca votul sa aibă loc peste 2 zile. În urma acestui vot se vor lua măsurile necesare pentru un interval de 30 de zile.

Se va folosi un sistem de vot online

Această decizie a fost luată după ce senatorul Vergil Chiţac a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus. În condiția de față toți parlamentarii își desfășoară activitatea la distanță pentru o perioadă. Senatorii liberali se află în autoizolare, pentru că au avut contact cu parlamentarul cu COVID-19, înainte ca acesta sa știe că este infestat.

Se vor realiza rapoarte de la comisiile de sănătate, juridică, apărare și avize de la buget pentru decretul prezidențial. Ședința Birourilor reunite va avea loc prin videconferință pentru a evita riscul de contaminare.

Ce prevede legislația cu privire la starea de urgență

Populația va fi informată prin mijloacele de comunicare pentru a cunoaște măsurile urgențe de aplicare, ce vor intra cât de curând în vigoare.

Decretul va fi public prin intermediul mediului on line, pe posturile de radio și de televiziune. De îndată ce decretul va fi semnat se va institui starea de urgență.

Președintele României solicită Parlamentului încuviințarea măsurilor adoptate. În caz contrar, Președintele are dreptul de a revoca decretul, astfel încât măsurile dispuse își vor înceta aplicabilitatea.

Președintele interimar al Senatului susține că PSD vrea ca prevederile decretului să corespundă exigențelor constituționale și legale impuse. Acestea trebuie aplicate în mod corect fără a se face discriminări.

De asemenea, PSD-ul va urmări îndeaproape să vadă dacă nu există vreo tentație de abuz. Există posibilitatea să fie vizate anumite interese fundamentale care contravin drepturilor omului.

După încetarea stării de urgență, care va avea loc cel mai probabil pentru 60 de zile, președintele trebuie să prezinte detaliat informații clare și precise despre evenimentele care au stat la baza instituirii acestor măsuri excepționale. De asemenea, el trebuie să spună care au fost măsurile întreprinse pentru prevenirea unor astfel de situații.

Curtea de Conturi va examina măsurile adoptate, de a efectua un audit. Aceștia vor face o solicitare Avocatului Poporului, de a decide asupra măsurilor excepționale luate pentru limitarea exercițiului liber al unor drepturi și libertăți fundamentale.

Chiar dacă vor există tentații invocate cu referire la impunerea unei cenzuri pentru presă, cu siguranță aceste măsuri nu vor fi acceptate de Parlament.

Tags
Close