Politică

Noi contre între Orban și Ciolacu, pe tema Ținutului Secuiesc

Proiectul de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc a reprezentat un subiect de numeroase discuții și conflicte politice. Partidele au aruncat vina de la unul la altul.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Orban, Ciolacu, dar și alți politicieni s-au certat după ce proiectul a fost adoptat tacit în Camera Deputaților. Această metodă de adoptare înseamnă că legea nu a ajuns pe ordinea de zi, nefiind dezbătută. Astfel, a trecut automat de prima cameră, neavând nevoie să fie votată de deputați. Proiectul a fost respins în Senat.

Orban și Ciolacu se contrazic din noi din cauza proiectului de lege

Prim-ministrul a spus joi că Marcel Ciolacu, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, avea obligația de a pune pe ordinea de zi legea privind Autonomia Ținutului Secuiesc. Astfel, Ludovic Orban e de părere că răspunderea e integrală.

Advertisment

El consideră că intervenția președintelui și reacția fermă a opiniei publice au dus până la urmă, la respingere legii în Senat. Partidul Național Liberal a atacat PSD încă de ieri, pentru că nu ar fi permis dezbaterea și respingerea proiectului.

Advertisment

În replică, Marcel Ciolacu susține că nu a știut, înainte ca proiectul să treacă tacit, că ar fi fost o discuție privind includerea acestuia pe ordinea de zi. “În Comitetul liderilor s-a hotărât să fie trecute pe ordinea de zi doar legi referitoare la coronavirus”, a spus Ciolacu la Digi24. El adaugă că nu participă la Comitetul liderilor.

Partidele parlamentare au avut miercuri numeroase conflicte privind proiectul de lege

Liderul deputaților liberali, Florin Roman, a spus că autonomia Ținutului Secuiesc este un „troc politic” între PSD și UDRM. El a acuzat social-democrații că prioritizează interesele partidului în detrimentul intereselor naționale.

Pe de altă parte, PSD a dat replica prin Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților. El a spus că liberalii „mimează naționalismul”, dar că ei sunt cei vinovați pentru neîntrunirea la timp a plenului. Mai mult, el adaugă că reprezentanții PNL au venit infectați în Parlament și nu s-au putut ține ședințe.

Uniunea Salvați România e de părere că PSD a refuzat să pună proiectul pe ordinea de zi. Astfel social-democrații „se îmbracă în costume populare”, dar „lasă să treacă un asemenea proiect fără ca deputații să poată spune ceva”.

Advertisment
Advertisment