Politică

Ce înseamnă de fapt instaurarea stării de urgență

Premierul Ludovic Orban aduce explicații clare cu privire la starea de urgență de la noi din țară.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

În cadrul conferinței de presă online ce presupune instaurarea stării de urgență sunt date detaliile necesare. Măsurile luate vor fi prevăzute în decretul preşedintelui Klaus Iohannis

Starea de urgență intră în vigoare

Doar după ce se va publica decretul prezidențial în Monitorul Oficial va fi instaurată starea de urgență. Președintele a solicitat fiecărui ministru responsabil să ia măsurile speciale în ceea ce privește starea actuală. Acestea vor fi parte integrate din planul de urgență al președintelui.

Advertisment

Se vor lua doar acele măsuri care sunt absolut necesare. Prin urmare este nevoie de materiale, de echipamente, de substanțe, de medicamente și o mulțime de echipamente de protecție.

Advertisment

Se remarcă o nevoie acută de astfel de resurse pentru a trece cu bine peste starea actuală cu care ne confruntăm în  momentul din față. Tot mai multe persoane au nevoie de îngrijiri medicale și există o mare dificultate în obținerea produselor de baza. În lipsa acestora, foarte mulți oameni au de suferit.

Țara are nevoie de proceduri de achiziții rapide și imediate. Se caută încheieri de contracte pentru a se obține aceste produse și echipamente necesare. Doar așa vom putea lupta împreună pentru stoparea acestui virus.

Se vor lua măsuri care să întărească toate instituțiile de baza. Trebuie să funcționeze direcțiilor de sănătate publica precum și toate structurile din cadrul Ministerului de Interne. Se vor face eforturi susținute pentru a se mari capacitatea spitalelor astfel încât se pot primi cât mai mulți pacienți. Toate persoanele infestate au nevoie de servicii de sănătate de calitate.

Lista de măsuri luate de Președinte continuă

Următoarea măsură care se află pe listă este aceea de a limita creșterile prețurilor la medicamente și la produse absolut necesare în această perioadă.

Nu se permite mărirea prețurilor pentru că nu este normal să se profite de pe urma epidemiei cu coronavirus. Guvernul trebuie să sprijine oamenii nu să fie împotriva lor.

Se pot plafona chiar prețurile la anumite produse, cum sunt măști, mănuși, echipamente de protecție, dezinfectanți. Președintele susține că se va asigura un buget considerabil spitalelor fără a fi condiționat numărul de internări sau tratamente.

Cetățenii au nevoie de servicii sanitare, mai ales acum când se așteaptă o creștere mare a numărului de persoane posibil diagnosticate pozitiv. Acești oameni au nevoie de tratamente speciale în spitale.

Când va intra această directiva în vigoare se va considera că orice măsură inclusă în cadrul stării de urgență va fi o măsură absolut necesară. Nu se dorește că drepturile și libertățile cetățenilor să fie afectate în cadrul stării de urgență.

Advertisment
Advertisment