Un stat european va obliga toate benzinăriile să instaleze stații de încărcare pentru mașini electrice
Germania, statul cu cea mai mare economie europeană, va obliga toate benzinăriile să dispună de stații de încărcare pentru mașini electrice.
Germania are un program de stimulare a economiei ce ajunge la 130 de miliarde de euro, prin care oferă subvenții pentru vehicule electrice. De asemenea, penalizează, prin taxe, cetățenii ce au vehicule mari, poluante. Guvernul oferă 6 000 de euro celor ce își achiziționează mașini electrice.
Germania obligă toate benzinăriile să instaleze stații de încărcare pentru mașini electrice
Conform autorităților germane, numai 3,3% din cele 168 148 de automobile înmatriculate în luna mai au fost electrice. Anul trecut, procentul vehiculelor electrice înscrise în circulație în Germania a fost sub 2%.
Specialiștii sunt de părere că rata de adopție scăzută este produsă de frică oamenilor de a nu avea unde să încarce bateriile mașinilor. Astfel, Guvernul vrea să îi liniștească pe cetățeni, obligând benzinăriile să instaleze stații de încărcare pentru astfel de vehicule.
Angela Merkel a informat în anul 2019 că scopul constă în instalarea a un milion de stații de încărcare în țară, până în 2030. În Germania există în jur de 14 000 de benzinării. În luna martie a acestui an, în Germania erau 27 730 de stații de încărcare pentru vehiculele electrice.
Totodată, Franța a anunțat un astfel de program de stimulare a achiziționării de automobile electrice. Programul ajunge la suma de 8 miliarde de dolari. Președintele Emmanuel Macron intenționează ca statul să devină cel mai important producător de mașini nepoluante.
Competiție pentru bateria ce va ieftini mașinile electrice
Grupul auto american General Motors declară că e la un pas de a crea bateria pentru automobile electrice care poate fi utilizată pentru a merge 1,6 milioane de km. Vicepreședintele executiv al companiei a făcut anunțul, însă nu a înaintat nicio dată de lansare.
De asemenea, Tesla se pregătește să prezinte o baterie cu durată lungă de viață, ce va duce la scăderea prețurilor vehiculelor electrice produse de companie. Astfel, prețurile ar urma să fie comparabile cu cele al mașinilor cu motoare cu combustie internă.