Tehnologie

Trendurile Inteligenței Artificiale în 2020

Din ce în ce mai multe companii aleg să integreze AI în tehnologiile lor, iar acest lucru deschide programatorilor noi oportunități. Așadar, pentru a îi parafraza pe englezi, Inteligența Artificială is here to stay.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Pentru a putea estima viitorul Inteligenței Artificiale (AI) în 2020, trebuie să aruncăm o privire în trecut. 2018 a reprezentat într-o bună parte big bang-ul AI. Atunci au apărut o serie de mai multe platforme, aplicații și tool-uri a bazate pe astfel de tehnologie.

Astfel, din 2018 și până în prezent, internetul și dezvoltarea software au cunoscut o reală schimbare. Mai mult, AI și-a făcut simțită prezența în domenii precum cel al sănătății, agricultura, producție și chiar în domeniul auto.

Advertisment

Cum companii de renume, precum Google, Amazon sau Apple se îndreaptă către această tehnologie, iată previziunile specialiștilor pentru AI în 2020:

Advertisment

#1: Recunoașterea facială

Practic, această tehnologie facilitează identificarea persoanelor pe baza imaginilor digitale sau a caracteristicilor faciale.

Deși are parte de foarte multă reclamă negativă, se preconizează că recunoașterea facială va crește enorm în 2020. Deși majoritatea persoanelor nu sunt conștiente de acest lucru, acestea sunt deja subiecți ai facial recognition.

Două exemple simple în acest sens sunt: tehnologia Facebook Deepface, un program care identifică automat în poze prietenii și membrii familiei și faimosul Face ID de la Apple, utilizat pentru deblocarea telefoanelor.

În curând, această tehnologie ar putea fi utilizată pentru autorizația tranzacțiilor bancare sau chiar în domenii precum medicina.

#2: Deep learning

Deep learning reprezintă o formă de AI care presupune dezvoltarea unor algoritmi care imită funcțiile și structura creierului uman.

Nenumărate multinaționale și startup-uri sunt în căutare de dezvoltatori care să poată scrie astfel de algoritmi. De la mașini automate, fără șofer, până la text generat automat și multe altele, această formă de inteligență artificială are nenumărate avantaje.

Așadar, dacă plănuiești să lucrezi la Tesla, pentru dezvoltarea mașinilor care se conduc singure, învață AI începând de acum.

#3: Procesoare AI

Un alt trend care pare a lua amploare sunt procesoarele (CPU) care integrează inteligența artificială.

Conform speculațiilor, în 2020, companii precum Microsoft sau Google vor investi masiv în procesoare personalizate bazate pe FPGA și ASIC. FPGA sunt circuite integrale configurabile de către terți, iar ASIC sunt circuite integrate produse special pentru anumite aplicații.

În concluzie, după cum spuneam la început, AI este the next big thing și este here to stay.

Advertisment
Advertisment