Instituțiile publice din România, vizate de atacuri cibernetice
Instituțiile publice din țară sunt vizate de atacuri cibernetice cu scop de spionaj.
Bitdefender avertizează în legătură cu o nouă campanie de atacuri cibernetice îndreptată asupra instituțiilor publice din țara noastră. Aceste atacuri au ca scop spionajul prin colectarea datelor confidențiale.
Instituțiile publice din România, probleme cu hackerii
Atacatorii utilizează e-mail-uri infectate expediate în numele unor entități cunoscute. Aceștia încearcă să convingă victimele să le acceseze. Hackeri se dau drept companii precum Posta Română, Banca Transilvania, DHL, Balcan Express Curier sau GLS.
Mesajele expediate îndeamnă la deschiderea unui fișier infectat, adăugat ca atașament prin intermediul unui link ce pare că are că destinație un site legitim. Scopul acestor atacuri este reprezentat de obținerea unor documente confidențiale și de infiltrarea rețelelor interne a instituțiilor.
Malware-ul utilizat în vederea acestui lucru este Agent Tesla, un instrument de spionaj ce trimite atacatorilor date stocate și activitatea de pe dispozitivul pe care a fost instalat. Amenințarea de spionaj Agent Tesla a fost descoperită inițial în anul 2014, dar între timp a trecut prin multe actualizări.
Dezvoltatorii vând unealta de spionaj și altor răufăcători
Virusul rămâne nedetectabil pe sistemul infectat, evită programul de securitate instalat și poate transmite parole și face capturi de ecran. Totodată, Agent Tesla e capabil să trimită date de acces la mai multe platforme accesate de victima.
Bitdefender recomandă angajaților din companii și instituții de stat să verifice cu atenție persoana care a trimis e-mail-ul și adresa acesteia înainte de a accesa link-uri. Utilizarea unui program de tip antivirus este crucial în vederea evitării accidentelor cauzate de neatenție.
Ca un lucru esențial, nu trebuie accesate link-uri sau atașamente trimise de la persoane de la care nu se aștept mesaje.
De curând, experții Bitdefender au depistat Tesla și într-o companie mondială de spionaj la adresa industriei de petrol și gaze, în plină criză a prăbușirii prețului petrolului. Obiectivul era de a afla cum se poziționează companii-cheie din diverse state cu rol strategic pe plan internațional.