Extern

Ascunde China cercetările științifice despre COVID-19?

China ar fi impus anumite restricții legate de publicarea unor studii care tratează originea noului tip de coronavirus.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Aceste măsuri ar fi fost anunțate prin anumite directive date de guvernul chinez, dar și prin intermediul site-urilor a două universități. Se pare că postările au fost șterse ulterior de pe site-urile respective.

Una din directivele date de Ministerul Educației de la Beijing prevedea că lucrările și studiile academice privind identificarea originii coronavirusului trebuie să fie gestionate strict și ferm. Studiile trebuiau apoi să fie trimise către aprobare unor comisii de specialitate.

Advertisment

După aceea, acestea ajungeau pe masa departamentului de știință și tehnologie din Ministerul Educației și la Consiliul de Stat. Abia după ce parcurg aceste etape, lucrările pot fi trimise spre publicare.

Advertisment

Verificare suplimentară a studiilor despre COVID-19

Grupul de lucru din cadrul Consiliului de Stat s-a întrunit pe 25 martie și a oferit anumite instrucțiuni. Pe baza lor a fost redactată directiva în cauză.

Mai multe universități au anunțat că studiile care au ca subiect originea coronavirusului vor fi evaluate suplimentar. De asemenea, acestea vor trebui să fie aprobate de către oficiali guvernamentali.

Prima instituție care s-a referit la această directivă a fost Universitatea Fudan din Shanghai, într-un anunț pe site-ul acesteia. Tot oficialii acestei universități au confirmat pentru CNN emiterea acestei directive.

Un oficial din cadrul departamentului pentru știință și tehnologie al Ministerului Educației a iterat faptul că documentul era unul intern și nu ar fi trebuit să fie făcut public.

Anunțul nu mai era disponibil la câteva ore de la acest moment. Și o universitate din Wuhan a făcut un anunț asemănător, care a fost șters, de asemenea.

Ce dorește guvernul chinez să ascundă?

Oameni de știință din China au declarat, sub anonimat, că guvernul de la Beijing dorește să ascundă adevărul. Oficialii ar dori să controleze toate relatările despre virus și să facă să pară că nu în China ar fi început pandemia. Unul dintre cercetători este de părere că nu va fi tolerat un studiu cu adevărat obiectiv despre originea noului coronavirus.

Totodată, savanții consideră că acțiunile guvernului sunt îngrijorătoare și constituie o piedică pentru cercetările lor. În mod oficial, China susține că nu au dovezi care să ateste clar originea coronavirusului.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing, Zhao Lijian, declara că virusul ar fi originar din Statele Unite ale Americii. Totodată, el credea că ar fi fost adus în China de către forțele militare americane.

 

Advertisment
Advertisment