Război intern în Partidul Național Liberal
Cu toate că în mod oficial se anunță că lucrurile sunt în regulă, se pare că există probleme serioase în interiorul partidului.
Un adevărat război pentru putere a fost declanșat în Partidul Național Liberal. Trei sau chiar patru tabere se lupta pentru a avea întâietate și pentru a obține controlul. Acestea apelează chiar la sprijin din afara partidului.
Război intern în PNL
O tabăra este condusă de prim-ministrul Ludovic Orban, care deține totodată și președinția partidului. Oamenii din această grupare sunt tot mai nemulțumiți de numeroasele chemări la ordine din partea președintelui Iohannis. Ei sunt de părere că acesta subminează autoritatea premierului în cadrul Guvernului și mai ales în partid.
Surse din interiorul PNL informează că de multe ori, miniștrii și demnitarii îi raportează direct lui Iohannis ceea ce se întâmplă în criza medicală și economică. Prin diverse numiri și demiteri, Ludovic Orban încearcă să se impună și să arate că deține controlul.
O altă tabăra este cea din jurul lui Rareș Bogdan. Aceasta e formată în mare parte din idealiști. Ei insistă că PNL trebuie să fie pe primul loc și cred că sondajele taberei Orban sunt lipsite de credibilitate. Ei clamează o relație puternică cu serviciile secrete și cu Palatul Cotroceni.
Aceștia solicită curățarea Guvernului de oportuniști trimiși acolo de baroni liberali care îl sprijină pe Ludovic Orban. Această tabăra a atenționat partidul că pierde sprijinul românilor din Diaspora. Cauza ar fi gestionarea unor probleme legate de Covid-19.
Ei cred că PNL au procentele au avut de suferit pe rețelele sociale, în favoarea PSD și USR. Mulți dintre adepții acestei tabere consideră că o îndepărtare a lui Orban de la conducerea partidului și a Guvernului ar fi utilă partidului.
Tabăra condusă de Iulian Dumitrescu
Această tabăra pare să fie cea mai pragmatică. Oamenii din jurul lui Dumitrescu nu dau mare importanță sondajelor sau eficienței Guvernului. În schimb, ei au grijă de felul în care sunt fructificate în beneficiul unor persoane cu influență transpartinică rezultate guvernării.
Și această tabăra se teme de scăderea simpatiei pentru partid și propune o revigorare după încheierea crizei medicale. Astfel, ea dorește anumite cosmetizări guvernamentale succesive. Prin urmare, s-ar face unele remanieri individuale sau colective ale Guvernului sau chiar provocarea unei Moțiuni de cenzură.
Mai există și tabăra nostalgicilor PDL. Aceasta consideră că partidul merge într-o direcție greșită și că e dependent de hachițele prezidențiale. Acești membri cred că PNL nu are niciun plan politic și nicio ideologie.