Politică

Probleme între USR-PLUS și PNL! Ar putea candida separat

Negocierile dintre USR-PLUS și PNL pentru candidații la primăriile din sector par să fie tot mai dificile.

Advertisment

Nicușor Dan a obținut deja susținerea partidelor de dreapta, în lupta pentru Primăria Capitalei. La sectoare însă, apar tot mai multe probleme când vine vorba de alegerea candidaților comuni.

Probleme între USR-PLUS și PNL

Nicușor Dan a declarat că sunt 50% șanse ca USR-PLUS și PNL să se înțeleagă în privința candidaților comuni. Astfel, în egală măsură, este posibil ca cele două forțe politice să meargă separat.

Advertisment

„Toate discuțiile astea nu ar fi existat, dacă ar fi existat voință de la Parlament pentru alegeri în două tururi. Fără îndoială, una este să existe un mesaj unic, care să spună Candidam împreună pentru a scapă Bucureștiul de PSD și altă e să existe un mesaj care să spună Candidam că să scăpăm Bucureștiul de PSD, ne-am înțeles aici (la candidatul comun pentru Primăria Capitalei – n.r.) și aici nu ne-am înțeles”, a spus Nicușor Dan, la Digi24.

Advertisment

Această săptămâna este una decisivă pentru cele două forțe politice. Dan Barna și Ludovic Orban se vor întâlni sâmbătă pentru a încerca să ducă la sfârșit negocierile privind candidații comuni la primăriile de sector.

Nicușor Dan a spus că este informat în legătură cu negocierile curente, însă nu ia parte la acestea. „E logic ca organizațiile, care-și cunosc cel mai bine oamenii, să negocieze pentru ei.

În schimb, am discuții și aici în ceea ce privește programul cu care sperăm să guvernăm local, primarul și Consiliul General. Am avut mai multe discuții cu fiecare dintre aceste patru partide (cele trei plus PMP – n.r.) și programele sunt extrem de compatibile și o să ieșim cu un program comun”, a spus candidatul dreptei.

Ce spune Nicușor Dan despre Liviu Negoiță și Daniel Băluță

Fondatorul USR susține că sondajele arată faptul că 60% dintre locuitorii Capitalei ar vrea să vadă o schimbare de administrație. Totuși, recunoaște că sondajele arată și faptul că la sectoarele 3 și 4 sunt favoriți primarii în funcție.

„Sunt niște primari, n-o să le fac eu bilanțul acum, în situații oarecum diferite. Este primarul sectorului 3 care are un mandat de 8 ani deja și care a preluat un sector în condiții mult mai bune decât celelalte sectoare din București, pentru că predecesorul sau (Liviu Negoiță – n.r.) a făcut o treaba bună că primar de sector. Atunci când ai un sector în care lucrurile importante sunt rezolvate, poți să te ocupi mai mult de chestiuni de detaliu și Sectorul 3 arată bine.

Pe de altă parte, în Sectorul 4 avem un primar care a încercat să răspundă la principala preocupare a cetățenilor. Mă refer cea legată de locuri de parcare, a făcut locuri de parcare, a eliberat câteodată prima bandă a bulevardului. A mai intrat pe spații verzi, ceea ce nu e în regulă. Chiar și așa, una peste altă, există o favorabilitate pentru el în sector”, a adăugat Nicușor Dan.

Advertisment
Advertisment