Politică

Percheziţii DNA la Senatoarea Sorina Pintea

Sorina Pintea a fost prinsă în flagrant de către DNA în timp ce lua mită pentru încheierea unui contract care presupunea achiziția de echimpamente împotriva Coronavirusului.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Doamna Sorina Pintea a fost aleasă senator în 2016 din partea Partidului Social Democrat . In 2017 şi-a dat demisia din funcţia de senator, urmând să rămână manager al Spitalului de Urgenţă “Dr. Constantin Opriş ” din Baia Mare. Din ianuarie 2018, a ocupat funcţia de Ministru al Sănătăţii, iar apoi a fost demisă din cauza căderii guvernului în urma moţiunii de cenzură. 

In data de 28 februarie 2020 a fost prinsă de procurorii DNA luând mită la achiziţionarea de produse de protecţie împotriva Coronavirusului. Astfel, procurorii DNA au decis percheziţionarea biroului doamnei Sorina Pintea.

Advertisment

Sursele judiciare au afirmat că este vorba despre un dosar care face referire la anumite achiziţii publice. Acestea au declarat că doamnea Pintea va fi audiată şi la Bucureşti. Suma găsită în biroul doamnei Sorina Pintea se ridică la 120.000 lei. Deocamdată nu se ştie exact dacă în acest dosar au mai fost implicate şi alte persoane.

Advertisment

Percheziţii DNA

In cadrul Spitalului Judeţean din Baia Mare s-au desfăşurat mai multe percheziţii, iar doamna Sorina Pintea a fost audiată aproximativ 10 ore. După aceste audieri procurorii au decis să o ducă la Bucureşti pentru alte audieri Procurorii DNA vor deschide dosar de urmărire penală a doamnei Sorina Pintea. Un ziarist din localitate a afirmat că această anchetă a fost provocată de câteva înscenări.

O primă variantă ar fi prezentarea în biroul doamnei Pintea a unui bărbat, motivând că doreşte să vorbească cu dânsa. După ce a ieşit pe culoarul spitalului, o angajată, trecând pe acolo, a primit un plic adresat doamnei manager. O altă variantă este că acelaşi bărbat, când a vrut să iasă din birou lăsându-i acesteia un săculeţ plin cu bani. Doamna manager l-a atins, rămânând astfel urme ce pot confirma incidentul.                           

Ionuț Pintea, fiul acesteia, a fost nevoit să se întâlnească cu un bărbat care i-a relat întreaga poveste referitoare la banii luaţi de mama sa. In această poveste este implicat un alt senator de PSD care neagă toate învinuirile ce i se aduc.                                                        

Sorina Pintea a fost adusă iar la Arestul central al Poliției. Ea fusese transportată la spital, pentru a primi îngrijiri medicale. Sorina Pintea a cerut încă de duminică seara, prin intermediul avocaţilor, să fie dusă la spital. Aceasta a motivat că se simtea rau si starea de sanatate se înrăutăţeşte în arestul preventiv. De altfel, recomandarea ca Sorina Pintea să fie consultată de un medic specialist a fost mentionată de către medicul de la Arestul central.

Advertisment
Advertisment