Politică

Moțiune simplă împotriva ministrului Muncii

A fost depusă o moțiune simplă împotriva Violetei Alexandru, la Senat.

Advertisment

Partidul Social Democrat a depus o moțiune simplă împotriva ministrului Muncii, Violeta Alexandru. Anunțul a fost făcut de către Cosmin Radu Preda, liderul senatorilor PSD, în plenul Senatului.

O nouă moțiune simplă depusă de PSD

După mai multe discuții ale liderilor de grup din Senat, s-a decis ca dezbaterea moțiunii simple să aibă loc în ziua de 9 iunie, la ora 16:00. Informațiile au fost aduse de Robert Cazanciuc, noul președinte interimar al Senatului.

Advertisment

Mai mult decât atât, social-democrații au mai depus încă o moțiune simplă, în plenul Camerei Deputaților. Această îl vizează pe ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administrației, Ion Ștefan.

Advertisment

„Sper ca durerile de șale ale domnului ministru să nu îl oprească să vină aici săptămâna următoare”, a spus în plenul Camerei, Daniel Suciu. Daniel Suciu este viceliderul grupului deputaților social-democrați.

Numeroase moțiuni depuse de PSD

Partidul Social Democrat a depus o moțiune simplă și împotriva Ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela. Senatorii au adoptat inițiativa depusă de PSD. Aleșii l-au acuzat pe Marcel Vela de o proastă gestionarea a crize provocate de pandemia de coronavirus.

De asemenea, PSD a depus o moțiune și împotriva ministrului Educației, Monica Anisie. La fel ca cea împotriva ministrului de Interne, a fost adoptată. Inițiativa a fost semnată de 93 de deputați Pro România și PSD.

În urmă cu trei săptămâni, moțiunea împotriva Ministrului de Finanțe a trecut. În textul acesteia, se arată că Florin Cîțu este “incapabil să aducă măsuri eficiente de sprijin pentru economie. 70% dintre cetățeni sunt de părere că ministrul Cîțu este dezastru pentru sectorul economic”.

De asemenea, liderii Partidului Social Democrat au hotărât, în cadrul unei ședințe, să inițieze o moțiune de cenzură pentru a demite Guvernul Orban. Această măsură va veni în cazul în care Executivul nu va crește pensiile cu 40% de la începutul lunii septembrie.

Advertisment
Advertisment