Băsescu ar putea candida la Primăria Capitalei
Calculele electorale pentru Primăria București s-ar putea complica foarte tare.
Lupta pentru Primăria București ar putea deveni foarte încinsă. Negocierile decurg cu greu atât în blocul de stânga, cât și în cel de dreapta. Mai mult, intrările în cursa ale lui Traian Băsescu și Victor Ponta nu sunt excluse.
Băsescu ar putea candida la Primăria București
Negocierile în blocul de dreapta se desfășoară între PNL, USR și PMP. Cei de la PNL dețin cel mai mare scor în sondaje, însă USR vrea o parte importantă din Capitală. Drept urmare, conform surselor stiripesurse.ro, partidul condus de Dan Barna vrea candidați la trei din cele șase sectoare. De asemenea, vor să înlăture PMP-ul de la negocieri.
În schimb, PNL ar vrea ca PMP să fie un aliat, iar partidul lui Băsescu își dorește una dintre primăriile de sector. În situația în care negocierile dintre PNL și PMP nu se concretizează, cei din urmă amenință cu introducerea în cursă a lui Traian Băsescu.
Fostul președinte a mai fost primar general și deține un capital de încredere de 24%, putând să ridice partidul în campanie. În ceea ce privește blocul de stânga, negocierile decurg cu dificultate și între PSD, Pro România și ALDE.
Și Victor Ponta ar putea candida
„Cei mai mulți din partid considerăm că intrarea lui Victor Ponta va ajuta Pro România, în cazul în care nu găsim o personalitate foarte cunoscută care să aducă un scor din două cifre. Ținta la aceste alegeri în Capitală e de 15%. Victor Ponta a zis că, dacă nu găsim o soluție, va face acest pas”, a spus senatorul Adrian Țuțuianu.
El a precizat că Pro România discută cu „personalități importante”, că să candideze în Capitală. Totuși, dacă liderul partidului ar fi de acord să intre în cursă, asta „va crea un avantaj uriaș”, întrucât ar atrage atenția asupra confruntării dintre el și Gabriela Firea.