Politică

Alegerile locale au fost amânate

Românii nu vor mai fi chemați la urne la începutul acestei veri, așa cum ar fi trebuit. Pandemia de coronavirus obligă Guvernul sa schimbe data alegerilor locale.

Advertisment

Evoluția foarte rapidă a virusului asiatic creează tot mai multe probleme în România. Numărul de cazuri de persoane infectate devine mai mare cu fiecare zi care trece.

Astfel, după ce atât domeniul sănătății, cât și cel economic au fost puternic afectate, acum vor avea loc modificări serioase și pe plan politic.

Advertisment

Alegerile locale nu vor avea loc în această vară

Alegerile trebuiau să aibă loc la începutul lunii iunie. În contextul pandemiei de coronavirus, acest lucru este imposibil. Chiar dacă vom scăpa de Covid-19 până în iunie, activitățile de campanie nu se vor putea organiza la timp.

Advertisment

Guvernul adoptă o ordonanță de urgență în ședința de luni, care prelungește mandatul aleșilor locali până la sfârșitul anului și simplifică procedurile de depunere a listelor electorale. Premierul a anunțat că alegerile locale vor fi amânate, iar data organizării va fi ulterior decisă.

Raluca Turcan a declarat că e evident faptul că e imposibilă organizarea alegerilor locale la termenul stabilit. Ea a adăugat că a fost inițiat un proiect de ordonanță de urgență de către trei instituții. Acesta prevede prelungirea mandatului aleșilor locali până nu mai târziu de 31 decembrie 2020.

Turcan a mai informat că procedura pregătirii scrutinului va fi simplificată. Astfel, partidele politice vor avea nevoie de o singură lista de susținători, care să cuprindă 25 000 de semnături. Dintre aceștia, trebuie să fie 500 de alegători din fiecare județ și municipiul București. Mai există și varianta că în loc de liste, să se depună o contribuție electorală în contul bancar.

Potrivit unor surse politice, mai multe variante sunt luate în considerare pentru reprogramarea alegerilor locale. Guvernul ia în calcul lunile septembrie și octombrie.

Alegerile parlamentare ar putea fi și ele afectate

De asemenea, alegerile parlamentare ar putea fi mutate de la sfârșitul anului și organizate fie odată cu cele locale, fie la o dată apropiată acestora.

Sursele anunță că ar există susținere din partea tuturor partidelor pentru varianta în care ambele alegeri vor avea loc în același timp.

Advertisment
Advertisment