O mască inteligentă poate traduce din japoneză în alte 8 limbi
Pandemia de coronavirus continuă să facă victime în întreaga lume, iar dezvoltatorii din domeniul tehnologiei se adaptează și vin cu noi idei.
Pandemia de Covid-19 persistă pe întreg globul, iar tot mai mulți specialiști spun că sfârșitul acesteia nu este aproape. Astfel, vom fi nevoiți să învățăm să trăim cu virusul. Astfel, masca de protecție ar putea fi utilizată pentru o perioadă foarte mare de timp.
Masca ce poate traduce din japoneză
Compania japoneză Donut Robotics a reușit să ducă măștile de protecție la un alt nivel. Aceasta a creat masca inteligentă care poate traduce mesaje din japoneză în alte opt limbi. „C-mask” este făcută din plastic pus peste o plasă de pânză obișnuită.
Aceasta se conectează la o aplicație pe telefon sau tabletă care poate transcrie vorbirea în mesaje text, poate efectua apeluri și poate amplifică vocea purtătorului măștii. Echipamentul a fost dezvoltat pentru a simplifică viața oamenilor pe durata pandemiei de coronavirus.
Taisuke Ono, directorul executiv al Donut Robotics, a declarat că a fost folosită tehnologia din industria roboților pentru a dezvolta un produs care să răspundă felului în care pandemia a schimbat societatea.
Cât costă aceste măști
Măștile de protecție inteligente pot fi achiziționate la prețul de 40 de dolari. Astfel, ele vor fi relativ accesibile, iar vânzările în Japonia ar trebui sa înceapă în luna septembrie. Ulterior, ele vor putea fi trimise și în alte țări.
Măștile de protecție au început sa devină tot mai moderne. Pe lânga „C-mask”, mai exista măștile care se pot dezinfecta singure. Acestea sunt create de compania chineză Hunami, producător al dispozitivelor portabile Amazfit.
De asemenea, o echipă de oameni de știință din Israel a făcut o invenție inedită: o mască sanitară care se poate dezinfecta cu ajutorul unui încărcător de telefon mobil. Ea este prevăzută cu un port USB care se conectează la o sursă de energie, precum un încărcător de telefon mobil. Astfel, se încălzește un strat interior din fibre de carbon până la o temperatură de 70 de grade Celsius, care distruge coronavirusul.