Tehnologie

Au fost create păsările robot, care zboară precum cele reale

O companie a lansat păsările robot. Acestea sunt capabile să le imite în zbor pe cele reale.

Advertisment

Păsările robot au fost create de compania germană Festo. De la distanță, acestea sunt greu de deosebit de cele reale, întrucât zboară similar cu ele. Modelul BionicSwift are o greutate de numai 42 de grame și poate zbura timp de șapte minute pe un traseu programat.

Au fost create păsările robot

Conform companiei germane, păsările nu au un scop anume deocamdată, însă speră ca în viitor cineva să le utilizeze. Festo a mai dezvoltat roboți asemănători, însă niciunul nu a ajuns la performanțele de zbor ale modelului BionicSwift.

Advertisment

Păsările dețin pene artificiale și suprafețe de control foarte ușoare, iar acumulatorul are o greutate de numai șase grame. Robotul are o lungime de 44,5 centimetri și o anvergură a aripilor de 68 de centimetri.

Advertisment

BionicSwift e capabil să zboare numai în spații interioare, e echipat cu transpondere GSP care ghidează pasărea pe un traseu programat. Totuși, roboții se pot întoarce la traseu în cazul în care sunt deviați de curent sau vânt.

Festo este o companie de inginerie, înființată în anul 1925. Aceasta dezvoltă tehnologii pentru automatizare.

Un șoim robot e deja utilizat pentru a alunga păsările de pe aeroporturi

Un robot similar a fost creat acum câțiva ani de către Universitatea din Twente, Olanda. Robird este un șoim robot ce are ca obiectiv alungarea păsărilor din aeroporturi, de pe platformele industriale sau din facilitățile de procesare a gunoaielor.

Robird este, în mare parte, un dispozitiv de tip dronă fără elice, controlată de un pilot. Acesta are forma unui șoim peregrin. Întrucât se mișcă foarte natural, păsările se sperie și fug atunci când „prădătorul” se apropie de acestea.

În urma testării cu succes pe Aeroportul Weeze din Germania, dispozitivul a fost cumpărat de numeroase companii din toată lumea. Dispozitivele de acest tip continuă să aibă tot mai mult succes. Câinele robot, de exemplu, se bucură de o popularitate impresionată.

Advertisment
Advertisment