Un robot umanoid va juca în rol principal într-un film SF
Robotul umanoid a primit rolul în cadrul unui film Science Fiction cu buget generos.
Erica, un robot ce dispune de inteligență artificială, a primit rolul principal într-un film SF. „Actrița” va face parte din pelicula „b”, care beneficiază de un buget de 70 de milioane de dolari, conform Popular Mechanics.
Robotul umanoid va juca în rol principal
În film, un om de știință a creat un program ce îi permite să perfecționeze ADN-ul uman. O greșeală face ca experimentul să devină periculos, iar omul de știință e nevoit să o ajute pe Erica să evadeze din laborator. Erica este un organism dotat cu inteligență artificială.
În realitate, robotul umanoid a fost creat de cercetătorii Hiroshi Ishiguro și Kohei Ogawa pentru a studia interacțiunea dintre oameni și roboți. Erika a primit cursuri de actorie de la dezvoltatori, în vederea unei prestații cât mai bune în film.
Concret, au fost aplicate principii de actorie algoritmilor utilizați de robot. Filmul „b” ar trebui să fie lansat la finalul anului următor. Producătorii nu au ales deocamdată regizorul și nu au angajat toți actorii necesari.
Roboții ar putea înlocui actorii umani
Hollywood e în căutare de alternative pentru actorii umani. În anul 2019, două firme au anunțat că îl vor folosi pe James Dean în filmul „Finding Jack”. Totuși, actorul este decedat de 65 de ani.
Drept urmare, cele două companii îl vor recrea digital, utilizând înregistrări video și fotografii cu legendarul actor. Vocea va fi a unui alt actor, al cărui nume nu a fost făcut public deocamdată.
Filmul ar trebui să apară în acest an, de Ziua Veteranilor, pe 11 noiembrie. Specialiștii sunt de părere că, în viitorul apropiat, tot mai mulți actori ar putea fi înlocuiți cu persoane virtuale, create de programe software speciale. Actorii virtuali ar urma să fie atât de bine creați, încât diferența ar fi greu sesizabilă.