Mașina electrică cu cea mai mare autonomie din lume
Tesla Model S este mașina electrică cu cea mai mare autonomie din lume.
Tesla Model S este primul automobil din lume certificat pentru 646 de km de autonomie cu o singură încărcare. Elon Musk a contestat, în primă fază, proba realizată de EPA la începutul acestui an.
Inițial, organizația a anunțat că automobilul are o autonomie de 629 de km. Elon Musk susținea că acest lucru e imposibil și că testarea a fost greșită. El spunea că 2% din autonomie s-a pierdut din cauza procedeelor EPA. Acum, se pare a avut dreptate.
Cum a reușit Tesla Model S să devină mașina electrică cu cea mai mare autonomie
După ce testările EPA au fost reluate ca urmare a intrării în vigoare a măsurilor de relaxare privind pandemie de coronavirus, Musk a trimis automobilul înapoi la testare. Este vorba despre noul model Tesla Model S Long Range Plus, introdus la începutul anului în oferta companiei.
Bateria de 100 KW este acum unica variantă disponibilă la vânzare. Totuși, doritorii pot să își configureze anumite elemente de confort, performanță și aspect. Totodată, sistemul Autopilot poate fi inclus.
Care este prețul mașinii
Ca urmare a rezultatelor EPA, toți cei care achiziționează un Tesla Model S vor primi mașina electrică cu cea mai mare autonomie de pe piață. Prețul începe de la 74 990 de dolari americani sau 83 990 de euro în Europa.
Comisia WLTP din Europa susține că autonomia mașinii este de 610 km, normele de testare fiind diferite față de cele din Statele Unite. Conform spuselor lui Elon Musk, modelul, disponibil acum la vânzare, e capabil să ofere o autonomie cu 20% mai mare decât cel din anul 2019.
Deși bateria are aceeași capacitate, automobilul a beneficiat de anumite îmbunătățiri la nivel hardware. Tesla a redus greutatea bateriilor, a construit roți mai aerodinimice și utilizează diferențiale mai eficiente. Totodată, regenerarea prin frânare este acum mai eficientă.