China e aproape de a finaliza cel mai precis „GPS” din lume
Țara asiatică e doar la un pas distanță de a realiza proiectul denumit "Carul Mare".
Echivalentul chinez al serviciului GPS va fi gata în această lună, după lansarea ultimului satelit pe orbită, conform Reuters. Rețeaua BeiDou- care, tradus în limba română, înseamnă „Carul Mare” îi va asigura Chinei independența față de Global Positioning System.
Cel mai precis „GPS” din lume e aproape gata
Primii sateliți ai proiectului au fost lansați în anul 2000. Aceștia ofereau servicii numai în țara din Asia. Satelitul cu numărul 35 din rețea, unul care este de generația a treia, va fi lansat în decursul acestei luni. Astfel, „Carul Mare” va dispune de o acoperire globală.
Rusia deține deja propriul sistem de navigație prin satelit, numit GLONASS. De asemenea, Uniunea Europeană are sistemul Galileo. Comparativ cu proiectul chinez, GSP utilizează 31 de sateliți, iar GLONASS dispune de și mai puțini.
Exactitatea BeiDou este mai mare decât cea a GPS, având erori de numai plus/minus zece cm în regiunea Asia-Pacific. În cazul GPS-ului, acestea sunt de 30 de cm. „BeiDou a fost dezvoltat, evident, la câteva zeci de ani după GPS, dispunând astfel de experiență amplă”, a spus Andrew Dempster, director al Australian Centre for Space Engineering Research, pentru Reuters.
China a investit aproape 10 miliarde de dolari
Costul proiectului ajunge la 10 miliarde de dolari, iar principalul utilizator va fi armata chineză. În situația în care va avea loc un conflict militar, Beijingul nu ar fi putut folosi serviciile altor țări. Așadar, superputerea Asiei a decis să își dezvolte propriul „GPS”.
Aceste sisteme sunt utilizate, printre altele, pentru a ataca ținte ce se află la distanțe considerabile, cu rachete de croazieră. Totodată, sunt folosite și pentru a lansa rachete balistice în cazul unui război nuclear.
Pakistan și Thailanda vor folosi și ele sistemul de navigație BeiDou. Anul trecut, peste 70% dintre telefoanele din China dispuneau de serviciul de navigație prin satelit.