Toți miniștrii din fotografia controversată au fost amendați
Poliția i-a sancționat pe toții miniștrii din poza de la aniversarea lui Ludovic Orban.
Direcția Generală de Poliție a Municipiului București i-a sancționat pe cei 5 miniștrii ce au încălcat măsurile referitoare la folosirea măștii și la fumatul în spații închise. Astfel, cei amendați sunt ministrul de Externe, ministrul Economiei, ministrul Transporturilor și vicepremierul Raluca Turcan.
Amenzi pentru miniștrii din fotografia controversată
„DGPMB a recurs, astăzi, la amenzi contravenționale pentru cinci membri ai Guvernului. Așadar, doi dintre ei au fost sancționați cu câte două amenzi contravenționale fiecare, în valoare de 3 000 de lei pentru fiecare persoană. Acestea nu au purtat mască de protecție și au fumat în spații în care acest lucru nu este permis.
Alte două persoane au fost amendate cu suma de 2 500 de lei fiecare, întrucât nu au utilizat masca de protecție. A cincea persoană a primit o amendă contravențională în valoare de 1 000 de lei, întrucât a purtat masca de protecție în mod necorespunzător.” Informațiile au fost aduse printr-un comunicat de presă.
Conform reprezentanților Executivului, amenzile au fost deja plătite prin intermediul ghișeul.ro. Ludovic Orban a fost și el sancționat anterior cu suma de 3 000 de lei, pentru nepurtarea măștii și fumat în spațiu public. Acesta a achitat, de asemenea, amenda.
Contravențiile au venit că urmare a publicării unei imagini în care apar mai mulți miniștri, dar și premierul Ludovic Orban. Aceștia beau și fumează, ignorând total distanțarea socială și obligativitatea purtării măștii.
Executivul ar putea avea probleme mult mai mari
Eugen Teodorovici a cerut demisia premierului, pe contul sau de facebook. “Asta are loc în biroul premierului României!! Țara arde și ei…asta fac liberalii la guvernare!! Nu pot să vină cu variante de sprijin economic pentru contribuabilii care plătesc vila Lac 2.
Când românii mor de coronavirus, își pierd job-urile, economia României așteaptă măsuri, Orban și gașca lui de hoți și trădători de țară fumează, beau și își ghiftuiesc burdihanele. Culmea…asta se întâmplă în birourile instituțiilor publice pe care le conduc”, a mai spus Teodorovici.