PSD cere prelungirea stării de urgență
Partidul Social Democrat îi cere lui Klaus Iohannis să prelungească starea de urgență cu 3 zile
Purtătorul de cuvânt al social-democraților, Lucian Romașcanu, a afirmat joi că este necesară această decizie pentru a evita trei zile lipsite de reglementări legislative.
„Prelungirea stării de urgență este singura soluție”
Potrivit Agerpres, Romașcanu a spus că nu există altă variantă reală, constituțională și funcțională” pentru acoperirea legislativă a celor trei zile până la intrarea în vigoare a legii stării de alertă.
Purtătorul de cuvânt al PSD a declarat că la sfârșitul acestei săptămâni, vor avea loc „zilele prostiei Guvernului PNL„. El a adăugat că, deși Iohannis a spus de mai mult de 20 de zile că va înceta starea de urgență, Guvernul nu a putut să realizeze la timp un act normativ pentru reglementarea stării de alertă.
Romașcanu a spus că, până la urmă, Guvernul a admis greșeala și încearcă să îndrepte „uriașă prostie”, însă el crede că va fi vorba de un nou act normativ contestabil.
Drept urmare, Romașcanu consideră că singura soluție e reprezentată de prelungirea stării de urgență. „Orice altă inițiativa este neacoperitoare sau ilegală. Trebuie acoperite aceste zile de vid legislativ”, a adăugat purtătorul de cuvânt al PSD.
Tot mai multe persoane îi cer președintelui să ia această decizie
Robert Cazanciu, liderul interimar la Senatului, spune că prelungirea stării de urgență ar putea duce la evitarea unei perioade lipsite de restricții. Cazanciuc are pregătire juridică și a fost ministru al justiției.
Augustin Zegrean a menționat și el această variantă. Fostul președinte CCR crede că astfel, guvernanții pot impune în continuare restricții. „În cazul în care nu vor putea rezolva problema până sâmbătă, toate măsurile vor fi inutile”, a spus Zegrean.
Fostul președinte CCR a adăugat că românii nu ar primi deloc bine această decizie. „Toți cetățenii vor să scape. Și-au făcut planuri să se ducă sâmbătă la bere,nu? E și tocmai luna asta, care te ispitește să te duci afară, să pleci. Asta am făcut mereu în mai, cu toții”, a spus Zegrean.