Politică

Iohannis, nou atac la adresa PSD, pe tema Ținutului Secuiesc

Șeful statului a susținut luni o declarație de presă în cadrul căreia, printre altele, a criticat din nou Partidul Social Democrat.

Advertisment

Președintele României a oferit acum câteva zile unele declarații referitoare la conflictul legat de Autonomia Ținutului Secuiesc. În urma acestora, el a fost criticat dur de politicieni. Șeful statului a subliniat luni că nu are o problema cu cetățenii de etnie maghiară.

Un nou atac la adresa PSD

Șeful statului explică faptul că are o problema cu politicienii, în special cei social-democrați, care „au încercat să promoveze proiectul privind autonomia Ținutului Secuiesc”. Președintele sugerează din nou existența unei înțelegeri între UDMR și PSD.

Advertisment

Astfel, Klaus Iohannis critică codul administrativ introdus de UDMR, conform căruia limba maghiară va fi obligatorie în unele zone ale Ardealului. Președintele a spus că nu va tolera astfel de legi, care sunt puternic susținute de PSD.

Advertisment

Proiectul de lege a fost adoptat în comisiile de specialitate ale Senatulului

Deși a trecut de comisii, inițiativa nu a mai ajuns la votul final, fiind adoptată tacit. Luni, conducerea Camerei Deputaților a hotărât introducerea pe ordinea de zi a legii, în vederea respingerii.

„Acum PSD nu poate spune că nu a știut, întrucât inițiativa a trecut de comisiile din Senat. Membrii PSD au votat în favoarea ei. Probabil că acum, după ce am făcut publice intențiile lor, vor găsi o metodă de a vota împotriva și acestui proiect”, a spus președintele.

„PSD promovează unele proiecte care să ducă la autonomia Ținutului Secuiesc, iar așa ceva este pur și simplu neconstituțional. Eu nu voi permite astfel de legi”, a mai spus Klaus Iohannis.

Liderul senatorilor UDMR a făcut precizări referitoare la proiect

Cseke Attila a spus luni că modificarea Codului administrativ nu prevede obligativitatea folosirii limbii maghiare ca a doua limba oficială în Transilvania. „Aceasta este o afirmație neadevărată, cu scop de a scandaliza”, a declarat liderul senatorilor UDMR.

Cseke Atila a mai informat că acest proiect legislativ urmează să fie dezbătut în Camera Deputaților, după adoptarea tacită din Senat. Alături de această inițiativă, alte 78 de proiecte vor avea fi dezbătute în Camera.

Advertisment
Advertisment