Politică

Noi contre în PNL și PSD pe tema stării de urgență

Parlamentarii s-au întrunit pentru a vota prelungirea stării de urgență, în urma decretului emis de președinte. Ședința a generat noi dispute între social-democrați și liberali.

Advertisment

Parlamentul a votat în favoarea prelungirii stării de urgență, însă cu modificările propuse de PSD. Acest lucru i-a deranjat pe liberali, ei dorind adoptarea în forma prezentată de Klaus Iohannis.

Cum au votat parlamentarii

Votul pentru prelungirea stării de urgență s-a făcut în cadrul celei de a două ședințe parlamentare online, de la introducerea restricțiilor. Decizia Președintelui României a fost adoptat în plen, însă cu modificările cerute de PSD. Acest lucru i-a deranjat foarte tare pe liberali.

Advertisment

Ședința a fost condusă de Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social Democrat. Aceasta s-a desfășurat prin intermediul online-ului, votul fiind electronic.

Advertisment

PSD a anunțat de miercuri că va vota în favoarea prelungirii stării de urgență, însă a impus anumite condiții. Drept urmare, senatorul PNL, Daniel Fenechiu a acuzat social-democrații că se gândesc prea mult la jocurile politice.

Acesta a spus în actuala perioada ar trebui să conteze doar sănătatea cetățenilor. El crede că aceste solicitări din partea PSD sunt doar niște „șmecheri” menite să ajute partidul pe plan electoral.

Așadar, PNL a solicitat adoptarea decretului în formă inițială, anunțată de Klaus Iohannis. Acest lucru a fost însă respins prin vot, iar articolele respective au rămas. Voturile „pentru” au fost în număr de 404. Cele împotriva au fost 29. Au existat 5 abțineri, iar un parlamentar nu a votat.

În timpul ședinței, USR a criticat Guvernul

Președintele Uniunii Salvați România, Dan Barna, a ținut să critice actuala guvernare. Acesta a spus că miniștrii „încasează scatoalce de la președinte”. Barna a evidențiat că există în prezent mai mult de un milion de locuri de muncă suspendate, dar statul nu a redus nicio cheltuiala. Acesta s-a referit la zona bugetară.

Președintele USR a atenționat că instituțiile sunt ineficiente, iar „atunci când vine vorba de plata, plătesc fix cei din zona privată”. El crede că se va înlocui starea din prezent cu una de faliment a companiilor.

Astfel, Dan Barna se arată îngrijorat de faptul că nu există niciun plan concret pentru când pandemia va fi depășită. El spune că banii ar trebui recuperați din pensiile speciale.

Advertisment
Advertisment