Google ar fi inclus pe telefoane o aplicație de spionare
Gigantul IT e acuzat că ar spiona utilizatorii prin intermediul unei aplicații dedicate pe telefoanele cu Android.
Conform unui raport apărut în publicația The Information, Google utilizează de mai mulți ani o aplicație de spionare numită Android Lockbox. Prin intermediul acesteia, angajații companiei ar putea supraveghea interacțiunile utilizatorilor cu alte aplicații de Android.
Obiectivul nu constă în spionarea directă a oamenilor, ci a producătorilor rivali de aplicații. Astfel, Google ar vedea care dintre produse ar putea rivaliza cu aplicațiile oferite de companie. Chiar și așa, serviciul respectiv ar putea crea probleme mari pentru companie.
Android Lockbox, o aplicație de spionare ce i-ar putea face probleme companiei Google
Serviciul este inclus în pachetul Google Mobile Services. Astfel, el rulează pe orice telefon certificat să folosească serviciile gigantului IT. Aceste informații la care salariații companiei au acces pot arăta cât de des este utilizată o anumită aplicație.
De exemplu, Google poate vedea dacă un producător concurent a creat o aplicație de succes pentru clientul Gmail. Astfel, compania poate interveni cu o ofertă pentru preluarea afacerii respective.
Lockbox poate arăta și cât timp petrec utilizatorii pe platformele Facebook sau Instagram. Chiar și așa, pentru a avea acces la aplicație, salariații sunt nevoiți să solicite permisiunea, iar în anumite situații, solicitările au fost refuzate.
Nu sunt primele acuzații aduse companiei
Pentru a primi cele mai numeroase și utile date cu ajutorul aplicației, utilizatorii trebuie să accepte în mod expres că permit colectarea de informații. Acest lucru se face la configurarea inițială a dispozitivului cu Android sau la resetare.
Ținând cont de faptul că Google nu explică detaliat ce date vor fi colectate, utilizatorii sunt sceptici în a își da acceptul.
Acest raport vine în cel mai rău moment posibil pentru Google. CEO-ul Sundar Pichai va depune mărturie în fața Congresului American. Audierea vizează chiar acuzații pentru practici anticoncurențiale. În cazul în care acestea sunt demonstrate, sancțiunile ar putea fi foarte dure pentru dezvoltatorul Android.