ActualitateshowbizStiri

Chef Richard Abou Zaki, juratul Chefi la cuțite, despre cel mai emoționant moment din cariera sa. ”Am gătit un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta a Marii Britanii”

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Chef Richard Abou Zaki, unul dintre cei patru jurați ai noului sezon Chefi la cuțite, care începe la Antena 1 pe 18 martie, a povestit despre întâlnirile memorabile pe care i le-a prilejuit traiectoria lui profesională remarcabilă.

Cu toate că și-a definitivat pregătirea culinară în Italia, țara în care a plecat alături de familie pe când avea cinci ani și unde azi deține patru restaurante, Chef Richard și-a început cariera la Londra. Juratul Chefi la cuțite a lucrat ca chef de partie în celebrul restaurant Le Gavroche, primul restaurant cu 3 stele Michelin din Anglia. Ulterior, tot în capitala regatului Chef Abou Zaki a avut parte de întâlnirea despre care azi spune că rămâne cel mai emoționant moment al carierei sale: a avut ocazia să gătească pentru Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, participând la o preselecție de bucătari pentru acest prilej regal.

Advertisment

”Cel mai emoționant moment din cariera mea a fost atunci când am gătit pentru Regina Elisabeta. Regina a fost și rămâne o emblemă mondială pentru Marea Britanie, iar pentru mine a fost foarte impresionant să văd cum oamenii se înghesuie în fața Palatului Buckingham să facă poze, iar eu ajunsesem la trei metri de ea. Am preparat atunci un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta – am fost printre cei șase bucătari care rămăseseră acolo din 28, în urma unei selecții. A fost una dintre marile mele împliniri atunci, am simțit că fac bine ceea ce fac în bucătărie. A fost un moment foarte emoționant, de care îmi voi aminti toată viața, pentru că nu se întâmplă în fiecare zi să gătești pentru Regină. Și culmea este că – deși se știe că, în general, un monarh, are o echipă de bucătari la palat – Le Gavroche a fost restaurantul ei preferat când era tânără. Acesta a fost locul în care eu mi-am început cariera și știu că Regina și-a dorit să se întoarcă acolo după mulți ani”, a povestit Richard Abou Zaki.

Advertisment

Ulterior, Chef Abou Zaki a revenit în Italia, unde și-a continuat cariera în domeniul gastronomic. Azi se bucură de succes și recunoaștere cu cele patru restaurante pe care le deține acolo, fiind unul dintre cei mai tineri Chefi din Italia recompensați cu o stea Michelin. Ascensiunea lui rapidă în lumea gastronomiei va fi, de altfel, subiectul despre care va vorbi la Congresul Internațional al bucătarilor, la care va participa pe 8 martie, alături de cei mai buni Chefi din lume. Tot luna aceasta, în calendarul său de evenimente, este și debutul în televiziune.

Cel mai apreciat cooking show din România, Chefi la cuțite va avea premiera la Antena 1 pe 18 martie, de la 20:30, Chef Richard ocupând scaunul de jurat, alături de Chef Alexandru Sautner, Chef Ștefan Popescu și Chef Orlando Zaharia. Cei patru experți în domeniul gastronomic vor aduce întreaga lor experiență în platoul Chefi la cuțite, locul unde telespectatorii îi vor descoperi gătind pentru prima dată împreună și luptând unul împotriva celuilalt în ringul culinar

Advertisment
Advertisment