Sport

Un alt campionat important a fost anulat

Campionatul de fotbal din Olanda a fost anulat ca urmare a deciziei autorităților de la Amsterdam și a măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Pandemia provocată de noul coronavirus continuă să facă ravagii în fotbalul european. Guvernul olandez a luat hotărârea de a interzice competițiile fotbalistice până în septembrie. Astfel, sezonul actual de Eredivisie, unul dintre campionatele importante ale Europei, a fost anulat definitiv.

Titlul nu se va mai acorda

Federația Olandeză de Fotbal (KNVB) a anunțat că divizia lor de top a fost anulată. De asemenea, trofeul de campioană nu va fi acordat, iar nicio echipă nu va retrograda în liga a doua. În același timp, nicio echipă nu va promova în prima divizie batavă.

Advertisment

Anunțul federației vine ca urmare a deciziei premierului olandez, Mark Rutte, de a interzice fotbalul până în luna septembrie a anului curent. Cei mai dezavantajați de această măsură sunt cei de la Ajax Amsterdam, care conduceau clasamentul din prima ligă. Cu 9 etape înainte de final, Ajax adunase 56 de puncte, la fel ca și ocupanta locului secund, AZ Alkmaar.

Advertisment

Cluburile care profită de această situație sunt ADO Den Haag și RKC Waalwijk. Acestea se aflau pe ultimele două poziții, cu șanse mici de a mai recupera punctele pierdute și de a rămâne matematic în Eredivisie.

Echipele vor juca totuși în fazele competițiilor europene conform locurilor pe care se află în acest moment. Astfel, Ajax și Alkmaar vor merge în Liga Campionilor, în timp ce Feyenoord, PSV Eindhoven și Willem II vor juca în Europa League.

Federația olandeză plănuia inițial să reia sezonul pentru primele două divizii la mijlocul lunii iunie. Meciurile ar fi urmat să se joace cu stadioanele închise. Cu toate acestea, sezonul a fost acum fost declarat anulat, după o prelungire cu trei luni a interdicției impuse de guvern.

Situația din alte campionate

Prima țară europeană care în care campionatul a fost anulat e Belgia. Decizia a venit la începutul acestei luni. Diferența față de situația din Olanda este că în Jupiler League a fost declarată o campioană. Club Brugge a profitat de faptul că s-au aflat pe prima poziție în clasament la acel moment.

O decizie similară a fost luată și în Scoția. Acolo federația a încheiat prematur diviziile inferioare, urmând a fi adoptată o decizie și pentru prima ligă. Procesul prin care s-a votat acest lucru a fost aspru criticat de două dintre cluburile afectate, Glasgow Rangers și Hearts.

Advertisment
Advertisment