Sport

Campionatul în care evoluează Ianis Hagi s-ar putea încheia prematur

Pandemia de COVID-19 continuă sa afecteze fotbalul european. Un alt campionat important va încheia sezonul 2019/2020 mai devreme.

Toată munca a 42 de echipe, precum și visele și speranțele a mii de fani din ultimele nouă luni au depins de votul unui club. De asemenea, acest vot a schimbat decizia de la reluarea sezonului la a se încheia prematur în doar 5 zile.

Care este echipa care a dat totul peste cap?

Asociația de Fotbal din Scoția și Liga Profesionistă de Fotbal au propus ca cele 42 de echipe care joacă în primele 4 divizii să voteze dacă să continue sezonul sau nu. Meciurile ar fi urmat să fie reluate în cele din urmă după stabilizarea epidemiei de coronavirus.

Dacă una din opțiuni ar fi fost agreată de cel puțin 75% din votanți, atunci aceasta ar fi decizia care ar fi pusă în aplicare. În prima, a treia și a patra divizie, votul a fost strâns, dar favorabil pentru a încheia sezonul după ce se vor juca toate meciurile. În a doua divizie, însă, nu a fost chiar atât de simplu.

Toate echipele au avut termen să voteze până vineri la ora 17. După acest deadline, Liga Profesionistă a anunțat că Dundee FC nu a votat încă. Ea a cerut un termen suplimentar pentru a decide.

Miercuri, cei de la Dundee FC și-au înregistrat votul, care s-a  dovedit a fi în favoarea anulării campionatului. Totuși, se pare că votul lor inițial era în favoarea încheierii obișnuite a sezonului. Nimeni nu știe ce i-a determinat pe oficialii clubului scoțian să se răzgândească.

Cel mai ciudat este faptul că Dundee FC era pe locul 3 și avea o mare șansă să ajungă în playoff-ul pentru promovarea în prima ligă. Una din explicații ar putea fi că s-a vorbit mult despre reorganizarea ligilor după acest sezon. Astfel, oficialii s-ar putea să se fi gândit că nu vor intra în playoff din cauza reorganizării.

Cine va fi campioana Scoției și cum va fi Ianis Hagi afectat

Această decizie controversată l-a înfuriat teribil, ca și pe alții, pe Steven Gerrard, antrenorul echipei la care joacă Ianis Hagi, Glasgow Rangers. În urma acestei situații, titlul ar urma să meargă la rivala din Glasgow, Celtic.

Rangers se află pe locul 2 în prima ligă, cu 13 puncte mai puțin decât Celtic, dar și cu un meci în minus față de aceștia. Totuși, ar fi urmat să se joace și un playoff între primele 6 echipe. Așadar, echipa lui Ianis avea încă șanse importante la titlu, dacă acest sezon nu se încheia prematur.

Astfel, Gerrard consideră că votul a fost un dezastru în toată regulă și solicită deschiderea unei anchete în acest sens. Există și echipe, precum Dundee United, care sunt fericite cu această decizie. Aceasta ar câștiga cea de-a doua divizie și ar promova după 4 ani.

Tags
Close