Extern

Principalul contracandidat al lui Trump s-a retras din cursă

Bernie Sanders s-a retras din cursa internă pentru desemnarea candidatului Partidului Democrat pentru alegerile prezidențiale din noiembrie.

Deși principala problemă în momentul de față și în SUA este criza coronavirus, americanii nu uită nici de campania electorală. În noiembrie, aceștia vor fi chemați la urne pentru a alege următorul președinte al Statelor Unite. Singurul candidat confirmat până acum era președintele în exercițiu, Donald Trump.

Astfel, doar opoziția mai trebuia să își stabilească reprezentantul în cursa electorală din această toamnă. În procesul de stabilire a candidatului Partidului Democrat mai rămăseseră doar fostul vicepreședinte al SUA, Joe Biden și senatorul de Vermont, Bernie Sanders.

Bernie Sanders, retragere surprinzătoare

Senatorul american de Vermont, Bernie Sanders, a anunțat că se retrage din cursa prezidențială a democraților. Astfel, acesta îi lasă loc fostului vicepreședinte Joe Biden și îl transformă în singurul candidat pentru nominalizare.

Retragerea lui Sanders este una care surprinde, în condițiile în care era unul dintre principalii competitori și după jumătatea lunii martie. Acesta era considerat de mulți drept singurul care îl poate învinge pe actualul lider de la Casa Albă, Donald Trump.

Deși Bernie nu a obținut victorii decisive în cadrul Super Tuesday, el a reușit să se impună categoric în state precum Vermont (statul său de origine), California, Utah sau Colorado. De asemenea, el a avut rezultate foarte bune în statele de la începutul campaniei, Nevada, Iowa și New Hampshire.

După ce senatorul american a părăsit competiția electorală, singurul candidat pentru nominalizare din partea Partidului Democrat rămâne Joe Biden. Biden a fost vicepreședinte al Statelor Unite ale Americii timp de 8 ani, în timpul mandatului lui Barack Obama la Casa Albă.

Mesajul lui Donald Trump după retragerea lui Sanders

Președintele Trump a reacționat și el la auzul veștii despre retragerea lui Bernie din campania electorală. Acesta a declarat, într-un mesaj pe Twitter, că de vină pentru rezultatele mai slabe ale lui Bernie din cadrul Super Tuesday ar fi Elizabeth Warren.

Trump dorește să sublinieze faptul că senatoarea de Massachusetts ar fi trebuit să se retragă înainte de Super Tuesday din cursa pentru prezidențiale.

Liderul de la Casa Albă a comparat situația actuală cu cea din 2016, când lucrurile au avut o întorsătură similară. Atunci a fost tot în defavoarea lui Sanders. La acea vreme, Hillary Clinton a profitat și a devenit unicul candidat al democraților.

Donald Trump și-a încheiat postarea cu un îndemn către susținătorii lui Bernie Sanders, invitându-i să se alăture Partidului Republican.

Tags
Close