Extern

Incendiile din Ucraina se apropie de centrala nucleară de la Cernobîl

Veștile proaste continuă să vina din Ucraina. Incendiile par să devină tot mai grave, deși autoritățile neagă acest lucru.

Advertisment

Incendiile care au loc de mai mult de o săptămâna în Ucraina se află acum la mai puțin de un kilometru de fosta centrală nucleară.

Focul a izbucnit în data de 4 aprilie. Incendiul a distrus mai mult de 20 de hectare din pădurea din jurul centralei nucleare. Mai multe avioane și elicoptere încearcă să oprească focul, iar peste 300 de pompieri din Ucraina au continuat sâmbătă operațiunea de stingere.

Advertisment

Un bărbat în vârstă de 27 de ani, care locuiește într-o zona apropiată celei de excludere, este anchetat de autorități. Poliția a anunțat că tânărul este suspect de declanșarea incendiului.

Advertisment

Flăcările se apropie de centrala nucleară

Incendiile se află acum la mai puțin de un kilometru de centrala nucleară de la Cernobîl. Chiar și așa, serviciile de urgență informează că situația nu a scăpat de sub control. Specialiștii în mediu fac totuși un anunț îngrijorător.

Incendiile ar putea aruncă cenușă radioactivă de la locul accidentului din 1986. Astfel, viețile oamenilor care locuiesc în apropiere și în capitala Kiev ar fi puse în pericol.

Serviciul pentru Situații de Urgență a oferit luni un comunicat pentru a liniști populația. Acesta a anunțat că radiațiile din regiunea capitalei nu depășesc valorile naturale. Totodată, cele din zona de excluziune din jurul centralei nucleare nu ar fi suferit modificări.

Autoritățile, contrazise de ruși

În ciuda spuselor celor de la Serviciul pentru Situații de Urgență, Greenpeace Rusia a declarat că incendiile desfășurate în zona de excluziune sunt de fapt mai ample decât recunosc autoritățile din Kiev. În plus, ele ar prezenta un risc radioactiv.

În imaginile din satelit de la agenția NASA se observă cum flăcările au ajuns la marginea orașului abandonat Prîpeat. Acestea sunt foarte aproape de fosta centrală nucleară.

Pompierii au format bariere, în eforturile lor de a localiza incendiul și de permite echipamentelor să pătrundă în zonă. Vânturile puternice au încurcat însă acțiunile pompierilor.

Advertisment
Advertisment