Sport

Campionatul din Germania se poate relua în mai

Bundesliga ar putea fi reluat în luna mai, sub condiții stricte. Miniștrii din Germania și-au dat deja acordul.

Campionatul din Germania este întrerupt din cauza pandemiei de coronavirus. Aceeași măsură s-a luat în cazul tuturor celorlalte țări europene, cu excepția Belarusului.

Bundesliga se poate relua în mai

Campionatul Germaniei a primit acordul pentru reînceperea activității la jumătatea lunii mai sau spre finalul lunii. Decizia nu este încă definitivă, însă miniștrii celor 16 landuri federale din Germania și-au dat acordul. Aceștia au formulat un document comun pentru a își exprima decizia.

Acum, hotărârea mai depinde de Anglea Merkel. Cancelarul Germaniei trebuie să aprobe această decizie într-o ședința care se va desfășura joi. Săptămâna trecută, liga germană informase că este pregătită să reia meciurile începând cu ziua de 9 mai.

Ministrul sportului a spus că există argumente pentru care fotbalul să revină cu stadioanele goale. Totodată, ar urma să fie aplicate măsuri ferme de igienă și reguli medicale.

Președintele ligii germane a declarat atunci că Bundesliga e pregătită să se reia încă de pe 9 mai. El a adăugat că decizia nu îi aparține, așteptând să vadă hotărârea politicienilor. Acesta își dorește un acord pentru data de 9 mai.

În momentul în care campionatul a fost întrerupt, Bayern Munchen era lider, cu 55 de puncte. Pe poziția secundă se afla Borussia Dortmund, cu 4 puncte mai puțin. Locurile care duc în Liga Campionilor sunt completate de Leipzig și Monchengladbach.

Situațiile din alte campionate ale Europei

Din nefericire, în alte tari, situația stă total diferit. Prima țară europeană care în care campionatul a fost anulat e Belgia. Decizia a venit la începutul acestei luni. Club Brugge a profitat de faptul că s-au aflat pe prima poziție în clasament la acel moment, devenind campioană.

O decizie similară a fost luată și în Scoția. Acolo federația a încheiat prematur diviziile inferioare, urmând a fi adoptată o decizie și pentru prima ligă. Procesul prin care s-a votat acest lucru a fost aspru criticat de două dintre cluburile afectate, Glasgow Rangers și Hearts.

Federația Olandeză de Fotbal (KNVB) a anunțat că divizia lor de top a fost anulată. De asemenea, trofeul de campioană nu va fi acordat, iar nicio echipă nu va retrograda în liga a doua. În același timp, nicio echipă nu va promova în prima divizie batavă.