Extern

TikTok confirmă că va da în judecată guvernul american

TikTok a anunțat, sâmbătă, că intenționează să dea în judecată guvernul SUA pentru ordinele executive ale președintelui Donald Trump referitoare la proprietatea sa.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Președintele american a luat în colimator TikTok în iulie. Apoi, pe 6 august a emis un ordin executiv, făcând imposibil pentru companiile americane să facă afaceri cu TikTok. Care, la rândul său, confirmă că va da în judecată guvernul american. Deţinătorul TikTok, ByteDance, primind termen ca până la 15 septembrie să  vândă aplicaţia. Pe 14 august, Trump a emis un alt ordin executiv, care a dat companiei 90 de zile pentru a-și ceda activele și datele din SUA pe care compania le-ar fi adunat.

„Chiar dacă nu suntem de acord cu preocupările administrației, de aproape un an am căutat să ne angajăm cu bună credință pentru a oferi o soluție constructivă”, a declarat un purtător de cuvânt al TikTok. „Ceea ce am întâlnit în schimb a fost lipsa transparenţei. Administrația nu a acordat atenție faptelor și a încercat să se insereze în negocierile între întreprinderile private”.

Advertisment

Microsoft și Oracle și-au exprimat interesul să cumpere TikTok

TikTok, care a crescut în popularitate în ultimul an, a fost cunoscută anterior ca Musical.ly până când a fost achiziționată de actualii proprietari în 2017 și apoi redenumită TikTok.

Advertisment

Trump, împreună cu alți parlamentari, și-au exprimat îngrijorarea că TikTok și ByteDance permit guvernului chinez să folosească platforma pentru a spiona americanii. Fapt ce ar reprezinta un risc pentru securitatea națională a SUA.

Compania a negat în mod repetat toate aceste acuzații

Potrivit unui raport al CNBC, TikTok intenționează să depună plângere săptămâna viitoare, în special în ceea ce privește ordinul din 6 august al lui Trump. De asemenea, intenționează să conteste clasificarea sa ca o amenințare la adresa securității naționale. Potrivit raportului, procesul nu ar elimina obligaţia companiei să vândă aplicația. Pentru că ordinul din 14 august al lui Trump nu este supus controlului judiciar. După cum a menționat CNBC, nu este clar nici în ce instanță compania va înainta procesul anunţat. Dar proprietarul chinez confirmă că va da în judecată guvernul american şi administraţia prezidenţială.

Advertisment
Advertisment