Scene emoționante în spitalele spaniole
Guvernul spaniol a sperat să desființeze carantina duminică de Paște, dar amploarea epidemiei a schimbat problema. Deci, contractantul a prelungit izolarea obligatorie pentru încă două săptămâni.
În unele țări, pandemia nu pare să mai aibă atât de multă putere. Pe de alta parte, în altele abia începe să își facă simțită prezența.
Vești bune din spitalele spaniole
În ultimele 24 de ore, Spania a înregistrat 674 de decese noi, cel mai mic număr din ultima săptămână după raportul anterior, care a fost de 809. În plus, au fost înregistrate 6023 de cazuri noi, cele mai puține din ultimele două săptămâni.
Prin urmare, se confirmă că epidemia se apropie de apogeul său. Asta deoarece numărul de decese noi și cazuri confirmate scade pentru a treia zi la rând.
Totuși, țara nu o să revină la normal prea curând. Guvernul a decis extinderea carantinei generale până la 25 aprilie. Cu toate acestea, ridicarea restricțiilor economice va începe după Înviere.
Premierul Spaniei, Pedro Sacnhez, a declarat în cardul unei conferințe de presa ca va cere parlamentului extinderea stării de urgenta. Acesta va argumenta, în următoare ședința, ca e necesara prelungirea pana cel putin pe 25 aprilie.
Sanchez a mai spus ca Europa a învățat din lecțiile după cel de-al Doilea Razboi Mondial și trebuie sa învețe și după aceasta pandemie. El a adăugat ca Europa nu poate renunța în aceste momente grele.
În spitalele spaniole, care sunt foarte puternic lovite de pandemie, externarea pacientului din terapie intensivă este tratată ca o victorie. În Oviedo, tânărul de 34 de ani care a petrecut două săptămâni sub îngrijire constantă a fost aplaudat de medici și asistente.
Același lucru s-a întâmplat și în Huesca, pentru o femeie în vârsta de 101 ani care a trecut cu succes de coronavirus. Aproape 7.000 de persoane din Spania sunt încă în stare critică din cauza COVID-19. Țara este în carantină din 14 martie.
Și în Italia se îmbunătătește situația
În unele țări pandemia pare că nu mai are atât de multă putere, pe când în altele abia începe să își facă puternic simțită prezența.
Pe lângă Spania, o altă țară care confirmă o evoluție bună în ultima vreme este Italia. Pentru prima dată în ultimele săptămâni, de când țara era captivă acestui virus, este evidentă o scădere a numărului pacienților de la terapia intensivă.
Numărul de decese sâmbătă a fost de 681, iar cei afectați de 2.886, un număr mic comparativ cu restul perioadei.