Românii care călătoresc la Roma vor fi testați din autocar
Dacă sunteți hotărâți să vă petreceți concediul în străinătate și alegeți Roma, veți fi testați din autocar.
Autoritățile de la Roma au luat noi măsuri împotriva coronavirusului. Cei care călătoresc la Roma vor fi testați din autocar.
Românii care călătoresc la Roma vor fi testați din autocar
Au apărut noi reguli pentru românii care călătoresc la Roma. Cei care ajung acolo vor fi testați încă din autocar. Potrivit ordonanței regiunii Lazio, această decizie se aplică începând cu data de 29 iulie. Acest lucru se va întâmpla chiar dacă oamenii vor fi obligați să stea în carantină. De asemenea, autoritățile spun că dacă va fi necesar, se vor aplica și alte măsuri de prevenție.
„Prioritatea noastră este să apărăm Roma și Lazio”
Potrivit consilierului pe probleme de sănătate din Lazio, Alessio d’Amato, nu există excepție pentru oamenii care se întorc din România în autocare. Aceștia urmează să fie testați încă dinainte de a coborî, direct la bordul mașinilor.
”Prioritatea noastră este să apărăm Roma şi Lazio”, a menționat d’Amato. De asemenea, ministrul sănătății din Italia, Roberto Speranza, a declarat la finalul săptămânii trecute că toate persoanele care au fost în ultimele două săptămâni în România și Bulgaria, vor sta în carantină la revenirea în Italia.
Cei care refuză tratamentul, pot fi internați forțat
În plus, ministrul Sănătății din Italia a propus ca persoanele infestate care refuză tratamentul pentru coronavirus să fie spitalizate forțat. Această măsură ar putea fi luată în condițiile în care au apărut noi focare în Veneto. Totul a pornit de la un bărbat care a dezvoltat simptomele bolii după ce s-a întors dintr-o călătorie de afaceri din Serbia.
Acesta a refuzat tratamentul pentru boală. „Evaluez, acum, împreună cu departamentul juridic, posibilitatea spitalizării obligatorii în cazuri în care o persoană trebuie să fie tratată, însă refuză tratamentul”, a declarat Roberto Speranza, ministrul Sănătății din Italia. Tot Speranza a afirmat că bolnavii care încalcă regulile de izolare sunt pasibili de închisoare.