Premiile Oscar 2023. Filmul „Everything Everywhere All at Once” a fost marele câştigător, cu șapte premii
Filmul „Everything Everywhere All at Once” a fost marele câştigător al celei de-a 95-a gale de decernare a premiilor Oscar, organizată duminică seară la Los Angeles. Pelicula regizată de cineaştii Daniel Kwan şi Daniel Scheinert a câştigat şapte trofee, inclusiv la categoria „cel mai bun lungmetraj”.
Premiile Academiei Americane de Film au fost decernate la Dolby Theatre din Los Angeles, Jimmy Kimmel fiind gazda ceremoniei pentru a treia oară.
Pelicula „Everything Everywhere All at Once”, o combinaţie între comedie şi film SF, despre proprietara americano-chineză a unei spălătorii, care trebuie să facă faţă unui audit din partea fiscului şi care se luptă în acelaşi timp cu atacatori veniţi din universuri paralele, s-a impus şi la categoriile „cea mai bună regie”, „cea mai bună actriţă în rol principal” (Michelle Yeoh), „cel mai bun actor în rol secundar” (Ke Huy Quan), „cea mai bună actriţă în rol secundar” (Jamie Lee Curtis), „cel mai bun scenariu original” (Daniel Kwan şi Daniel Scheinert) şi „cel mai bun montaj” (Paul Rogers).
Aceste victorii reprezintă un veritabil triumf pentru A24, studioul cinematografic care a realizat un film independent ce a reuşit să obţină încasări de aproximativ 100 de milioane de dolari pe plan mondial – o realizare uluitoare într-o perioadă în piaţa filmelor de artă este în scădere. Acelaşi studio a reuşit totodată o performanţă rară, câştigând toate cele patru premii pentru interpretare – trei au fost obţinute cu „Everything Everywhere All at Once”, iar cel de-al patrulea cu filmul „The Whale”, informează Agerpres.
Lista completă a nominalizaţilor şi câştigătorilor la Premiile Oscar
Cel mai bun film: „All Quiet on the Western Front”, „Avatar: The Way of Water”, „The Banshees of Inisherin”, „Elvis”, „Everything Everywhere All at Once” – câştigător, „The Fabelmans”, „Tar”, “Top Gun: Maverick” , „Triangle of Sadness”, „Woman Talking”, infomează Hotnews.
Cel mai bun regizor: Martin McDonagh (“The Banshees of Inisherin”), Daniel Kwan, Daniel Scheinert (“Everything Everywhere All at Once”) – câştigători, Steven Spielberg (“The Fabelmans”), Todd Field (“Tár”), Ruben Östlund (“Triangle of Sadness”)
Cea mai bună actriţă: Cate Blanchett (“Tár”), Ana de Armas (“Blonde”), Andrea Riseborough (“To Leslie”), Michelle Williams (“The Fabelmans”), Michelle Yeoh (“Everything Everywhere All at Once”) – câştigător
Cel mai bun actor: Austin Butler (“Elvis”), Colin Farrell (“The Banshees of Inisherin”), Brendan Fraser (“The Whale”) – câştigător, Paul Mescal (“Aftersun”), Bill Nighy (“Living”)
Cea mai bună actriţă în rol secundar: Angela Bassett, „Black Panther: Wakanda Forever”, Hong Chau, „The Whale”, Kerry Condon, „The Banshees of Inisherin”, Jamie Lee Curtis, „Everything Everywhere All at Once” – câştigător, Stephanie Hsu, „Everything Everywhere All at Once”
Cel mai bun actor în rol secundar: Brendan Gleeson, „The Banshees of Inisherin”, Brian Tyree Henry, „Causeway”, Judd Hirsch, „The Fabelmans”, Barry Keoghan, „The Banshees of Inisherin”, Ke Huy Quan, „Everything Everywhere All at Once” – câştigător
Cel mai bun scenariu original: “The Banshees of Inisherin” (Searchlight Pictures), “Everything Everywhere All at Once” (A24) – câştigător, “The Fabelmans” (Universal Pictures), “Tár” (Focus Features), “Triangle of Sadness” (Neon) “An Irish Goodbye” (Floodlight Pictures)
Cel mai bun scenariu adaptat: “All Quiet on the Western Front” (Netflix), “Glass Onion: A Knives Out Mystery” (Netflix), “Living” (Sony Pictures Classics), “Top Gun: Maverick” (Paramount Pictures), “Women Talking” (MGM/United Artists Releasing) Sarah Polley – câştigător
Cel mai bun lungmetraj internaţional: „Argentina, 1985” (Argentina), „Close” (Belgia), „All Quiet on the Western Front” (Germania) -câştigător, „The Quiet Girl” (Irlanda), „EO” (Polonia)
Cel mai bun lungmetraj de animaţie: “Guillermo del Toro’s Pinocchio” (Netflix) – câştigător, “Marcel the Shell With Shoes On” (A24), “Puss in Boots: The Last Wish” (DreamWorks Animation), “The Sea Beast” (Netflix), “Turning Red” (Pixar)
Cel mai bun lungmetraj documentar: “All That Breathes” (HBO Documentary Films), “All the Beauty and the Bloodshed” (Neon), “Fire of Love” (National Geographic Documentary Films/Neon), “A House Made of Splinters”, “Navalny” (CNN/Warner Bros.) – câştigător
Cea mai bună imagine: „All Quiet on the Western Front” James Fried – câştigător, „Bardo”, „Elvis”, „Empire of Light”, „Tár”
Cel mai bun montaj: “The Banshees of Inisherin” (Searchlight Pictures), “Elvis” (Warner Bros.), “Everything Everywhere All at Once” (A24) – câştigător, “Tár”, “Top Gun: Maverick” (Paramount)
Cel mai bun sunet: „All Quiet on the Western Front”, „Avatar: The Way of Water”, „The Batman”, „Elvis”, „Top Gun: Maverick” – câştigător
Cele mai bune efecte vizuale: „All Quiet on the Western Front”, „Avatar: The Way of Water” – câştigător, „The Batman”, „Black Panther: Wakanda Forever”, „Top Gun: Maverick”
Machiaj şi coafură: „All Quiet on the Western Front”, „The Batman”, „Black Panther: Wakanda Forever”, „Elvis”, „The Whale” – Adrien Morot, Judy Chin and Anne Marie Bradley – câştigător
Cele mai bune costume: „Babylon”, „Black Panther: Wakanda Forever” Ruth E. Carter – câştigător, „Elvis”, „Everything Everywhere All at Once”, „Mrs. Harris Goes to Paris”
Coloană sonoră: „All Quiet on the Western Front” Volker Bertelmann – câştigător, „Babylon”, „The Banshees of Inisherin”, „Everything Everywhere All at Once”, „The Fabelmans”
Cântec original: “Applause” din “Tell It Like a Woman”, “Hold My Hand” din “Top Gun: Maverick”, “Lift Me Up” din “Black Panther: Wakanda Forever”, “Naatu Naatu” din “RRR” – câştigător, “This Is a Life” din “Everything Everywhere All at Once”
Design de producţie: „All Quiet on the Western Front” – câştigător, „Avatar: The Way of Water”, „Babylon”, „Elvis”, „The Fabelmans”
Cel mai bun scurtmetraj live-action: „An Irish Goodbye” – câştigător, „Ivalu”, „Le Pupille”, „Night Ride”, „The Red Suitcase”
Cel mai bun scurtmetraj de animaţie: „The Boy, the Mole, the Fox and the Horse” (Charlie Mackesy şi Matthew Freud) – câştigător, „The Flying Sailor”, „Ice Merchants”, „My Year of Dicks”, „An Ostrich Told Me the World Is Fake and I Think I Believe It”
Cel mai bun scurtmetraj documentar: „The Elephant Whisperers” – câştigător, „Haulout”, „How Do You Measure a Year?”, „The Martha Mitchell Effect”, „Stranger at the Gate”
FOTO: Hepta