Stil de viață

Cele mai scumpe bijuterii care s-au purtat la premiile Oscar

Sclipitoare pe covorul roșu, vedetele care au participat la premiile Oscar au purtat cele mai incredibile bijuterii.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Nu există pe lume femeie care să nu fie îndrăgostită nebunește de bijuterii. Dar nimic nu se poate compara cu frumusețea celor de la premiile Oscar.

Cele mai scumpe bijuterii care s-au purtat la premiile Oscar

1998 a fost anul când la decernarea premiilor Oscar a fost nominalizată pentru cea mai bună actriță în rol secundar frumoasa Gloria Stuart. Cum îi stă bine unei vedete care se respectă, aceasta a avut la gât un colier cu un diamant albastru de 15 carate, evaluat la 20 de milioane de dolari. Diamantul strălucitor a fost creat ca să semene cu bijuteria din filmul Titanic, Inima Oceanului.

Advertisment

La rândul său, Angelina Jolie s-a afișat în anul 2009 cu o pereche de cercei din smarald columbian sub forma unor picături uriaşe. Aceștia aveau 115 carate și estimați la 2,5 milioane de dolari. Cea care i-a lăsat pe toți cei prezenți fără cuvint în anul 2013 a fost Charlize Theron care a avut un set de brăţări cu diamante, a căror valoare a fost estimată la 5 milioane de dolari. Impresionant a fost și șiragul de 7500 de diamante de la gâtul lui Nicole Kidman din 2008, care se spune că a fost realizat în 6.200 de ore.

Advertisment

Bijuteriile elegante arată că ai încredere în tine

Ai ales să porți bijuterii elegante? Atunci înseamnă că nu îți place anonimatul și ai foarte multe încredere în tine. Ești fascinate de bijuteriile din sticlă? Cu siguranță, ai o personalitate puternică și cu greu te poate controla cineva. Există și doamne care adoră bijuteriile din plastic. Despre acestea psihologii spun că sunt prudente, dar nu se ascund și nu ascund nimic din ceea ce gândesc. Mai mult, cred în iubirea adevărată. Faceți parte din categoria celor care poartă bijuterii din lemn? Înseamnă că nu suportați minciuna, sunteți bune ascultătoare și de aceea aveți mulți prieteni. Bijuteriile din metal sunt preferatele celor care au un suflet frumos și au nevoie să fie iubite cu adevărat. Iar cele care au la gât sau pe deget bijuterii vintage sunt romantic. Pentru acestea familia și casa sunt cele ai importante lucruri. Dacă bijuteriile mari arată că vreți să fiți în centrul atenției, cele clasice demonstrează că doamnele care el poartă își cunosc valoarea.

 

Advertisment
Advertisment