Italia va oferi bonusuri de vacanță ce pot valora chiar și 500 de euro. Acestea au ca scop stimularea financiara a italienilor, în vederea petrecerii concediilor în peninsulă. Astfel, sectorul turistic, puternic lovit de coronavirus, ar fi susținut.
Măsurile luate de Italia pentru a sprijini turismul
Guvernul a alocat 2,4 miliarde de euro pentru aceasta măsură, iar ea se aplică doar gospodăriilor ce au venituri anuale de cel mult 40 000 de euro. Banii se oferă în trei variante. Astfel, se dau 150 de euro pentru o persoană, 300 de euro pentru o gospodărie cu două persoane și 500 de euro pentru o familie alcătuită din trei sau mai mulți membri.
Fondurile pot fi folosite într-un structura hotelieră de pe teritoriul Italiei, în perioada 1 iulie-31 decembrie 2020. Măsura a fost adusa la cunoștință încă din luna mai. Acești bani vizează sprijinul turismului, o industrie esențială economiei Italiei.
Acest sector reprezintă 13% din Produsul Intern Brut al tarii. Specialiștii din domeniul turismului preconizează o scădere semnificativa a activității în vara acestui an. Ei cred că vor fi cele mai slabe cifre de după 1998. De la 3 iunie, Italia și-a redeschis granițele pentru turiștii străini veniți din UE și spațiul Schengen.
Și Cipru ia măsuri pentru a reporni turismul
Guvernul din Cipru a informat că va acoperi costul vacanței oricărui turist care va fi infectat cu Covid-19, anunță CNBC. Astfel, țara vrea să reînvie turismul, în contextul crizei provocate de pandemie.
Cei care vor contacta coronavirusul, vor trebuie să suporte doar costul transferului către aeroport și al biletului de întoarcere în țară. Un spital ce dispune de o sută de paturi va fi disponibil exclusiv turiștilor străini care sunt contaminați. Potrivit guvernului, pot fi aduse și paturi suplimentare, în caz de nevoie.
În cazul vizitatorilor cu simptome accentuate, autoritățile vor asigura 112 locuri la terapie intensivă și 200 de ventilatoare mecanice.