Covid-19 preia controlul și în Rusia
De puțin timp, Rusia a început să se transforme și ea într-o victimă a virusului Covid-19. Situația se înrăutățește de la o zi la alta, iar Putin nu mai este atât de încrezător în lupta cu pandemia.
Luni, președintele rus a organizat o videoconferință din reședința sa oficială din afara Moscovei. Acesta a luat legătura cu unii dintre oficialii care au contribuit la eforturile guvernului de a combate boala. A fost o întâlnire neobișnuit de sumbră.
Însă, cu o lună în urmă, Putin a radiat încredere cu privire la o criză globală în creștere. A asigurat cetățenii că situația era sub control.
Covid-19 preia controlul și în țara lui Putin
Lucrurile se pot schimba extrem de repede în timpul pandemiei. În videoconferința sa de luni, Putin a făcut bilanțul situației care pare că se înrăutățește. Acesta a declarat că Rusia are foarte multe probleme și că nu trebuie lăsată garda jos în asemenea momente.
Președintele rus a ținut să specifice că țara încă nu a trecut de apogeul epidemiei și, astfel, urmează clipe grele.
Chiar dacă Rusia încă are cazuri relativ puține în comparație cu Statele Unite sau țările europene afectate, numărul victimelor a crescut în ultimele zile. La începutul săptămânii, a fost raportată o creștere record de cazuri într-o singură zi, mai exact 2.558.
Marți, Rusia a înregistrat un record nou: 2.774 de cazuri confirmate. Putin a început să primească destul de multe critici serioase pentru modalitatea în care gestionează această criză. Cu toate astea, guvernul rus a spus că a efectuat peste 1,4 milioane de teste pentru coronavirus.
Putin nu mai este la fel de încrezător ca înainte
Un focar recent din China a subliniat gravitatea situației din Rusia. Autoritățile din domeniul sănătății din Shanghai au raportat zeci de cazuri într-un singur zbor ajuns de la Moscova, pe 10 aprilie.
În videoconferința de luni, Putin a spus că următoarele săptămâni vor fi esențiale. Astfel, așa își vor da seama dacă Rusia este capabilă să facă față crizei și să reducă răspândirea coronavirusului.
Capitala rusă a fost cea mai lovită de Covid-19. Oficial, Rusia are 21.102 de cazuri, potrivit site-ului de urmărire al guvernului, iar numărul morților a ajuns la 170. Aproximativ jumătate din cazurile înregistrate ale țării, 11.513 sunt la Moscova, iar 82 de locuitori ai capitalei au murit.