Vom avea sărbători triste
Dacă românii se așteaptă ca sărbătorile de iarnă să fie la fel de cele din anii trecuți, ar trebui să se trezească la realitate. Vom avea sărbători triste, cu restricții și călătorii în locuri puține.
Anul acesta vom avea sărbători triste și ne vom bucura doar de prezența familiei.
Vom avea sărbători triste
Potrivit digi24.ro, Klaus Iohannis le-a explicat românilor cum vor fi sărbătorile de anul acesta. Sub nici o formă cum și-ar fi dorit orice român. ”Nu s-a discutat un astfel de demers. Eu nu cred că în acest an sărbătorile de iarna vor fi ca în alți ani. Cu siguranță vor fi restricții în vigoare, cu siguranța se va putea călători în puține locuri. Cred că anul acesta ne vom întoarce la ce înseamnă sărbătoarea Crăciunului, în și cu familia” , a declarat Klaus Iohannis.
În acest moment nu se pune problema unei carantine
Chiar dacă situația în România devine din ce în ce mai gravă ca urmare a numărului mare de cazuri de coronavirus, nu se pune problema carantinei. „Nu ne dorim un aşa numit lockdown. Deocamdată, situaţia nu ne duce cu gândul la o carantină”, a mai spus președintele României. Și asta pentru că menționează Klaus Iohannis „lucrurile la noi au fost gestionate până acum bine”.
„De la începutul pandemiei până acum, locurile de la ATI s-au dublat şi nu ne dorim un aşa numit lockdown. Deocamdată, situaţia nu ne duce cu gândul la o carantină sau un lockdown”, a menționat preşedintele Klaus Iohannis.
Ce se întâmplă cu vaccinul anti coronavirus
Totodată Klaus Iohannis a vorbit și despre vaccinul împotriva coronavirusului. El spune că a primit informații potrivit cărora acesta ar putea fi disponibil „până la sfârşitul anului sau la începutul anului viitor”.
„Încă nu există vaccin care are toate autorizaţiile necesare, însă informaţiile sunt de tipul că este iminentă realizarea unui vaccin. Această formulare că este iminentă ne duce cu gândul spre sfârşitul anului sau începutul anului viitor”, a mai spus președintele României.