Cum pot fi organizate alegerile parlamentare din 6 decembrie
Ca urmare a numărului mare de infectări cu coronavirus, medicul Alexandru Rafila spune cum pot fi organizate alegerile parlamentare.
Reprezentantul României la OMS, medicul Alexandru Rafila spune cum pot fi organizate alegerile parlamentare din decembrie.
Cum pot fi organizate alegerile parlamentare din 6 decembrie
Potrivit președintelui Societății Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, alegerile parlamentare pot avea loc doar dacă numărul de infectări va scădea. Cât privește acel lockdown de care tot vorbesc unii specialiști care luptă cu pandemia, Dr. Rafila a spus că preferă mai degrabă adoptarea modelului suedez.
“Eu am auzit diverse proiecții, că situația se va stabiliza și vom intra pe un trend descrecător. Cred că dorim cu toții ca acest lucru să se întâmple.
Cred că putem face alegeri dacă acest lucru se va întâmpla. Adică dacă se va stabiliza rapid numărul de cazuri și dacă va începe să scadă. În 10 zile, maxim două săptămâni o să vedem ce se întâmplă, dacă putem continua activitatea aproape de normal”, a spus Rafila pentru RomaniaTV.
Ar fi bine să fie impuse restricții în mod punctual
Totodată, Rafila a menționat că ar fi indicat să fie adoptat modelul suedez, adică impunerea de restricții în mod punctual. “Cred că ar fi bine să avem modelul suedez. În Suedia acum sunt cele mai puține cazuri din Uniunea Europeană pentru că după ce au trecut de perioada inițială de adaptare, cetățenii respectă regulile fără să le impună cineva și acum au cele mai puține cazuri raportate în populație.
Cu cât numărul de cazuri e mai mare, cu atât efectul unei măsuri de sănătate publică e mai mic și durează mai mult. Trebuie să impui o măsură de sănătate publică pe care să o aplici timp mai îndelungat pentru că numărul de cazuri care se înregistrează la un moment dat este foarte foarte mare. Cu cât luăm măsurile mai târziu cu atât ele vor fi mai dure și vor dura mai mult.
Un lockdown total este o măsură foarte împovărătoare din punct de vedere economic și social pentru că noi trebuie să și trăim nu putem doar să stăm în case”, a menționat medicul Alexandru Rafila.