Câte zile libere vor avea românii de sărbătorile de iarnă
Potrivit autorităților, anul aceasta, românii vor avea 15 zile libere legale. Dintre acestea, 11 sunt în timpul săptămânii.
Totodată, de Crăciun şi Anul Nou românii vor avea câte două zile libere. Prima minivacanţă va fi de Sfântul Andrei şi de Ziua Naţională a României.
Câte zile libere vor avea românii de sărbătorile de iarnă
Autoritățile au anunțat câte zile libere vor fi de Crăciun și de Revelion. Astfel, de Nașterea Domnului, vom sta acasă două zile. Adică pe 25 decembrie și pe 26 decembrie, respectiv vineri și sâmbătă. De asemenea, de Anul Nou, românii vor fi liberi pe 1 şi 2 ianuarie. Prima minivacanță care ne așteaptă va fi pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei și va fi urmată de cea pe 1 decembrie, de Ziua Naţională a României.
Ce zile libere vor fi în anul 2021
De asemenea, autoritățile au anunțat și care vor fi zilele în care vom sta acasă în anul ce va veni. Primele vor fi 1 și 2 ianuarie. Următoarea perioadă de relaxare va avea loc pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române. Urmează Vinerea Mare din 30 aprilie și 2 -3 mai atunci când se va sărbători Paștele ortodox 2021. De asemenea, vom fi liberi de 1 mai, când este Ziua Muncii și de iunie când este sărbătorită Ziua Copilului. Alte zile de stat acasă vor fi 20 iunie (duminică) – Rusalii, 21 iunie (luni) — A doua zi de Rusalii. Ulterior, ne vom odihni pe 15 august, de Adormirea Maicii Domnului dar și pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei. O altă zi de odihnă va fi 1 decembrie, Ziua Națională a României, urmată de 25 decembrie, 26 decembrie, când este Crăciunul.
Se vor oferi compensații pentru zilele lucrate de sărbători
Potrivit RomaniaTV potrivit legii, dacă lucrați în zilele de sărbătoare legală, angajatorii sunt obligați să vă ofere compensaţii. Conform legislaţiei în vigoare, angajaţii au dreptul la o compensare cu timp liber în următoarele 30 de zile. Dacă acesta nu se acordă din diverse motive, angajaţii au dreptul la un spor salarial de cel puţin 100% din salariul de bază. În caz contrar, vor primi amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei.