Stil de viață

Mașina din ”Înapoi în viitor”, proiectată de un inginer american cu origini românești

Inginerul John De Lorean a rămas în conștiința publicului ca proiectant al DMC 12, mașina folosită pentru filmul ”Înapoi în viitor” din 1985

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Fiu al unui ardelean din Șugag, Alba, angajat la uzinele ”Ford”

John Zachary  DeLorean (6 ianuarie 1925-19 martie 2005) poate fi oricând un subiect de film. A venit pe lume în orașul etalon al producției auto din SUA, la Detroit. Tatăl său, Zaharia, se născuse la Șugag, județul Alba, emigrase, la 20 de ani, în America, fiind, la nașterea fiului său,  angajat la sindicatul Uzinelor Ford Motor.

Mama sa era Kathayn, angajată la General Electric, departamentul de producție. Deși părinții săi s-au despărțit în 1942 și nu a mai ținut legătura cu tatăl său, se pare că i-a moștenit talentul pentru automobile, dar și problemele cu alcoolul care îi vor șubrezi sănătatea.

Advertisment

Tânărul John Zachary DeLorean a făcut studii strălucite de mecanică și inginerie, a lucrat pentru companii prestigioaase, este autor al multor inovații tehnice folosite la celebrele mașini americane, planurile sale fiind chiar la baza unor modele care azi sunt clasice și se regăsesc în colecțiile pasionaților în domeniu (Pontiac Firebird, Pontiac Grand Prix, Chevrolet Vega).

Advertisment

Omul care a vrut să-și construiască propria mașină a sfârșit falit, dar a intrat în legendă

John Zachary DeLorean a dorit să își creeze propria sa companie și să dezvolte o mașină sport unică, celebra DMC 12.

ÎJohn Zachary DeLorean a prezentat ”DeLorean Safety Vehicle (DSV)” în 1976, cu o caroserie semnată de celebrul Giorgetto Giugiaro. Motorul era  Renault de 2,58 litri, portierele  se deschideau în sus. Mașina a fost produsă în anii 1981 și 1983 (asamblarea se făcea în Irlanda de Nord),  sub numele DMC-12, și denumită popular ”DeLorean”, în circa 9000 unități (inclusiv modele cu volan pe dreapta), la prețul de 25 000 dolari/unitate.

Compania a intrat în faliment,însă, în 1985, modelul a fost ales ca mașină a viitorului în filmul american ”Înapoi în viitor” (rolul principal fiind jucat de Michael J Fox), găsindu-și locul în istorie.

John Zachary DeLorean și-a pierdut averea, murind la vârsta de 80 de ani, după o viață zbuciumată.

Un nepot din România, polițist, a reușit să dea de urma rudelor din America

Florin Delorean, un ofițer de poliție din Alba a decis să ia legătura cu familia lui John Zachary DeLorean, convins fiind că inginerul de legendă era fiul lui Zaharia,  fratele bunicului lui Florin Delorean.

Bătrânii și-l aminteau ca ”Zaharia Americanu”. Florin Delorean a intrat în legătură cu fiica lui John DeLorean, i-a trimis o poză de la nunta lui Zachary și Kathryn, iar aceasta a recunoscut-o în poze pe Kathryn, bunica sa.

În plus, în colecția familiei, fiica lui DeLorean avea o poză similară cu fotografia care tronase pe pereții casei bunicului lui Florin Delorean.

 

Advertisment
Advertisment