Stil de viață

Cinci ani fără legendarul Omar Sharif

Celebrul actor ne-a părsit la 10 iulie 2015

Advertisment

S-au împlinit în această vară cinci ani de când legendarul actor de origine egipteană Omar Sharif a plecat să joace pe scena Eternității, la 10 iulie 2015.

Omar Sharif s-a născut la Alexandria, în Egipt, la 10 aprilie 1932, într-o familie creștină melkită (”creștini greci-antiochieni”) cu origini mixte, libaneze și siriene. Numele său, la naștere, a fost Michel Dimitri Chalhoub.

Advertisment

Lansat în Egipt, celebru în lume

Și-a început cariera cinematografică în Egipt, în 1954, unde și-a schimbat numele, trecând la islam, pentru a se căsători cu soția, actrița Fateh Hamama care mai târziu i-a dăruit unicul fiu, pe Tarek Sharif.

Advertisment

A jucat în țara natală, până în 1962, când a primit un rol, cel al lui Sherif Ali,  în ”Lawrence al Arabiei”, unde rolul principal i-a revenit unei alte legende, Peter O Toole.

Consacrarea pe plan internațional avea însă să vină, trei ani mai târziu, câd l-a interpretat pe medicul Iurjii Andreevici Jhivago în filmul realizat după capodopera scriitorului Boris Pasternak, ”Doctor Jhivago”. Aici, el a jucat rolul unui medicm cu valențe de poet, pe care societatea l-a căsătorit cu o tânără bogată, jucată de Geraldine Chaplin, dar cutremurul Revoluției Ruse din 1917 l-a făcut să trăiască o poveste de dragoste cu o fată simplă, prinsă la rândul ei între abuzurile amantului mamei sale și iubirea unui revoluționar radical. Rolul fetei simple a fost jucat de o mare legendă a filmului, Julie Christie.

Critica de specialitate a spus că Omar Sharif a fost singurul actor din întreaga istorie a filmului care a reușit să fie iubit de public când personajul său  atrecut de la iubirea soției, la aceea a amantei.

Pentru prestația sa, Omar Sharif a primit Globul de Aur pentru cel mai bun actor, iar filmul a câștigat și câteva Premii Oscar.

Publicul românesc și-l mai amintește și din serialul de televiziune britanic ”Pavilioane Îndepărtate” (1984) unde joacă rolul unui nobil local din India Britanică.

Advertisment
Advertisment