Cum era viața Andreei Raicu când prezenta emisiuni matinale. ”Mă trezeam la 04:30”
Andreea Raicu, în vârstă de 45 de ani, și-a amintit de perioada în care prezenta emisiuni matinale. ”Mă trezeam la 04:30”, a dezvăluit ea.
Andreea Raicu are o carieră impresionantă în televiziune. De-a lungul anilor, Andreea Raicu a a moderat numeroase emisiuni TV, dar și reality show-uri de succes precum „Big Brother”, „Megastar” sau „Miss Fata de la țară”.
Andreea Raicu a fost invitată la emisunea ”Vorbește lumea”, de la postul de televiziune Pro TV, unde și-a amintit de perioada în care lucra la emisiuni matinale.
Cum era viața Andreei Raicu când prezenta emisiuni matinale. ”A fost foarte greu deoarece Andi nu era deloc prietenos cu mine, el voia o asistentă”
Întrebată cum se simțea atunci când prezenta o emisiune de dimineață, Andreea Raicu a răspuns:
„Mă trezeam la 04:30. Atunci nu mi se părea foarte greu, cum mi s-a părut mai târziu când mi s-a propus să fac iar matinal. Doar 6 luni am prezentat, alături de Andi Moisescu. A fost începutul meu în TV! A fost baza la tot ce am făcut ulterior. A fost foarte greu deoarece Andi nu era deloc prietenos cu mine, el voia o asistentă… voia să fie șeful la canapea. Am discutat și am râs mult ulterior. Neti Sandu era și ea acolo. A fost incredibilă, a avut multă răbdare cu mine…”.