Oana Zăvoranu e foc și pară. Fără să aibă habar, a ajuns imaginea unui site de escorte
Problemele par să nu se mai termine pentru Oana Zăvoranu. Fără să aibă știință de așa ceva, vedeta a ajuns imaginea unui site de escorte. Bruneta e foc și pară și încearcă să rezolve această problemă.
A postat pe Instagram un mesaj în care și-a spus povestea
Oana Zăvoranu nu mai poate avea liniște de când s-a trezit în mijlocul unei situații inedite, după ce imaginea sa a fost folosită la un site de dame de companie, lucru extrem de grav. Oana a încercat să afle cine este proprietarul domeniului și pentru că nu a reușit, a postat pe Instagram un mesaj în care a spus toată povestea incredibilă. “Vă rog pe toți cei care cunoașteți amănunte despre cum se fac fraudulos aceste anunțuri mizerabile și false de «dame de companie și consumație», doar în scopul câștigurilor împuțite și a folosirii frauduloase, fără vreun drept sau acord, a imaginii unei vedete sau persoane publice în scopuri pecuniare, să îmi scrieți ce este de făcut și să raportați în masă acest site belit și ordinar”, a scris Oana Zăvoranu în mediul virtual.
Oana spune că îi va da în judecată și le va cere daune intectuale și morale
Într-un final, vedeta a reușit să afle că site-ul este găzduit pe un server din Anglia, dar nu a reușit să-I găsească pe proprietari și să înțeleagă de ce folosesc imaginea ei ca să-și facă reclamă. Mai rău decât atât este că telefonul Oanei nu se mai oprește din sunat. Oana Zăvoranu spune că nu va lăsa situația așa și va găsi până la urmă vinovatul, pe care-l va da în judecată și-I va cere daune intelectuale și morale.