Starea de urgență va fi prelungită pentru a șasea oară în Spania
Cu toate că pandemia de coronavirus se află pe o curbă descendentă în Spania, Guvernul nu renunță la măsurile de prevenție și combatere a Covid-19.
Premierul Spaniei, Pedro Sanchez, a anunțat că va solicita parlamentului să prelungească starea de urgență cu alte două săptămâni. Aceasta ar urma să se încheie la 21 iunie, ulterior fiind ridicate și restricțiile de deplasare, conform El Pais.
Starea de urgență, prelungită pentru a șasea oară
Prim-ministrul a adus aceste informații în timpul unei conferințe video cu guvernatorii regionali. El a adăugat că aceasta ar fi ultima prelungire, întrucât situația pandemiei de coronavirus a intrat în declin.
În ciuda opoziției de dreapta care s-a poziționat împotriva acestei decizii, Pedro Sanchez a ajuns la o întelegere cu partidul separatist catalan ERC. Astfel, ar trebui ca prelungirea stării de urgență să fie adoptată. Pe lângă opoziția politică, în Spania au loc proteste masive în toată țara.
ERC, care dispune de 13 deputați, a spus sâmbătă că nu va vota, potrivit unui reprezentant al partidului. Condiția este că această prelungire să fie și ultima. Abținerea de la vot a ERC ar permite guvernului să adopte hotărârea.
Spania a impus starea de urgență la 14 martie
Spania este unul dintre statele cel mai puternic lovite de pandemia de coronavirus. Drept urmare, a decis instaurarea stării de urgență din data de 14 martie. A fost impusă o izolare strictă, cetățenii având voie să iasă din case doar pentru a cumpără produse alimentare, pentru a beneficia de servicii medicale sau în interes de serviciu.
Ulterior, unele restricții au fost relaxate în mod progresiv. Spania nu a mai confirmat decât patru noi decese sâmbătă. Astfel, bilanțul total al morților a ajuns la 27 125, de la izbucnirea pandemiei de Covid-19.
La jumătatea lui mai, premierul a vrut să prelungească starea de urgență pentru încă o luna. Totuși, a trebuit să reducă termenul cu două săptămâni pentru a își garanta și atunci sprijinul unui partid liberal în Parlament.