Situația plajelor din Franța, în perioada pandemiei
În vestul Franței, plajele au fost închise ca urmare a încălcării măsurilor impuse. Totuși, în sud s-a găsit o soluție pentru a redeschide o plajă.
Autoritățile au dispus închiderea plajelor din sudul Franței, din cauza încălcării distanțării fizice. Între timp, în sudul țării s-a găsit o varianta pentru a se redeschide o plajă, în pofida pandemiei de coronavirus.
Care e situația plajelor din Franța
Pe plaja din comună La Grande-Motte, oamenii au voie să aibă și activități „statice”, nu numai „dinamice” că plimbatul pe jos sau înotul. Persoanele care vor să meargă la plajă sunt nevoite să își rezerve pe internet o parcelă delimitată prin cordoane albe.
Această variantă a fost propusă de primarul Stephan Rossignol, iar prefectura din Herault și-a exprimat deja acordul pentru punerea în practică. Municipalitatea a fost nevoită să cheltuiască 20 000 de euro în vederea acestor schimbări.
Astfel, oamenii se pot bucură de plajă, fără a fi obligați să poarte măști de protecție. Primarul a spus că i-a venit ideea de la o măsură similară adoptată de un primar din Spania. „Am văzut că un primar spaniol a avut această inițiativa. Am vorbit cu echipa mea în scopul luării acestor măsuri”, a declarat edilul.
În Vestul Franței, lucrurile stau altfel
Trei comune din vestul țării au cerut suspendarea activității pe plajele lor. Deciziile au venit după ce mai mulți localnici au avut un comportament inadecvat, anunță Agerpres. Plajă din Damgan va fi închisă, celelalte fiind disponibile doar pentru acțiuni nautice.
Accesul pe plajele din Billiers va fi de asemenea restricționat. Aceeași măsură se aplică și plajelor din Erdeven, informează prefectura franceză. De asemenea, alți edili ar putea face aceeași cerere în următoarea perioadă.
Aceste decizii, venite în urma solicitărilor primarilor, sunt efectul comportamentului necivilizat al localnicilor. Totodată, hotărârile au fost luate și din cauză că vizitatorii au ignorat total măsurile de distanțare socială, impuse de autorități pentru a combate răspândirea coronavirusului.
Pe de altă parte, situația din țara noastră e destul de diferită. Hotelierii din Mamaia au anunțat începerea sezonului estival de la 1 iunie.