Focar de COVID-19 la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca, Buzău.
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Buzău a confirmat un focar de COVID-19 la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă (SPMS) Săpoca, fiind impuse restricţii şi măsuri de protecţie atât pentru vizitatori cât şi pentru personalul medical. Cele 12 persoane confirmate cu coronavirus sunt într-o stare bună, au fost izolate şi sunt monitorizate permanent de medici.
„Este vorba de un focar format din 12 pacienţi pozitivi COVID, raportat ieri la DSP. Primul caz a fost în data de 16 august, un pacient care nu a prezentat simptome la internare, ulterior a prezentat febră, mialgii şi a fost testat pentru SARS-CoV-2 rezultatul fiind pozitiv. A fost transferat într-un pavilion care a deservit pentru internarea pacienţilor în perioada pandemiei, un salon special, un izolator. Ulterior, din data de 21 august au mai apărut trei cazuri, până în prezent avem 12 cazuri. Sunt monitorizaţi, starea lor este bună. Pacienţii din secţiile 1 şi 2 Psihiatrie Săpoca. Măsurile impuse au fost purtarea măştii de protecţie de către întreg personalul medical şi auxiliar, toţi pacienţii şi aparţinătorii primesc măşti la accesul în unitatea sanitară şi poartă obligatoriu mască în spital, o reducere a programului de vizită. La poartă au fost duse halate şi măşti de unică folosinţă şi toată lumea care intră va purta mască şi halat şi se va efectua un triaj riguros la camera de gardă. Evoluţia pacienţilor este bună, monitorizăm prin termometrizare şi anamneză zilnică. Am trimis pentru secvenţiere probe la Institutul Matei Balş şi aşteptăm să vedem rezultatele, dacă au apărut tulpini noi circulante. Probabil săptămâna viitoare o să avem rezultatele”, a declarat pentru Agerpres, epidemiologul DSP, Valentin Barbulis.
Pacienţii sunt cronici, au vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani.