ActualitateshowbizStiri

FOTO / Cătălin Bordea şi Nelu Cortea au câştigat ”America Express – Drumul aurului”

Advertisment

”America Express” și-a desemnat aseară câștigătorii, după o cursă spectaculoasă la sol, pe apă și în aer. A fost o finală memorabilă, la capătul căreia marele titlu și amuleta de 30.000 de euro au ajuns la Cătălin Bordea și Nelu Cortea.

”Este incredibil. Este o senzație unică. Îți vine să plângi, să mulțumești, să iei oamenii din jur în brațe. După toată ziua asta și caruselul acesta de emoții, gândul că noi suntem câștigătorii America Express este copleșitor”, a spus Cătălin Bordea. ”N-am muncit pentru ceva atât de mult în viața mea. Am avut în finală o energie cum n-am avut tot concursul. A fost o aventură senzațională. Nu se compară cu absolut nimic!”, a adăugat Nelu Cortea.

Advertisment

Cei doi au concurat cu echipa Andreea Bălan – Andreea Antonescu în cea mai strânsă întrecere finală din istoria reality show-ului. Perechile au avut bucăți de traseu pe care au luptat umăr la umăr, sporind suspansul finalei. ”Cu un ochi plângem, pentru că am ajuns în finală și ne-am fi dorit să câștigăm. Iar azi chiar am tras foarte tare. Iar cu un ochi râdem și ne bucurăm sincer pentru Bordea și Cortea. Felicitări băieților!”, a declarat Andreea Bălan.

Advertisment

”Ne-am bucurat pentru băieți. Ne-am dorit o luptă corectă, alături de acești oameni foarte puternici, pe care i-am susținut din prima secundă. M-am bucurat și pentru faptul că eu și Andreea am ajuns la final poate și mai apropiate și mai unite”, a adăugat Andreea Antonescu.


A fost multă adrenalină în Marea Finală America Express, cursa trepidantă purtându-i pe concurenți prin cele mai diverse misiuni: de la rezolvarea unor ecuații în sistemul de scriere al nevăzătorilor și deschiderea unui seif într-o cameră a misterelor la zborul cu parapanta și întâlnirea cu mai multe cutii pline de surprize neplăcute. Primele lacrimi au venit, însă, înainte de finală: aflați în camera misterelor, cei patru competitori au fost surprinși de apelurile video primite de la cei dragi, care le-au furnizat, cu această ocazie, și un prețios indiciu. Irina Fodor a așteptat echipele la Castelul San Felipe, impresionanta fortăreață a Cartagenei, locul perfect pentru finalul aventurii supreme America Express. Primii ajunși, cei care au cucerit El Dorado, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, au primit vestea victoriei cu lacrimi de fericire.

Ce vedete au luat startul la ”America Express”

Andreea Bălan și Andreea Antonescu fac echipă la ”America Express”. Alături de ele, pe Drumul Aurului au pornit Chef Cătălin Scărlătescu și iubita lui, actrița Doina Teodoru, Puya și soția lui, Melinda, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, stilistul Ovidiu Buta și directorul artistic Joaquin Bonilla, Jean Gavril și fratele lui, Dinu, cântăreața Bruja și prietenul ei, Pufeh, gimnastele Larisa Iordache și Diana Bulimar, Bie Adam, una dintre cele mai cunoscute creatoare de conținut din mediul on-line, și mama ei, Mihaela.

Prima echipă care a părăsit competiția ”America Express” a fost cea formată din gimnastele Larisa Iordache și Diana Bulimar.

Cea de-a doua echipă care a fost eliminată din concurs a fost cea forrmată din Bruha și Pufeh.

Cea de-a treia echipă care a părrăsit competiția din America Latină a fost cea fomată din Ovidiu Buta și Joaquin Bonilla.

A patra echipă care a fost eliminată de la ”America Express a fost cea formată din Bie și Mikey.

A cincea echipă care a părăsit competiția ”America Express” a fost cea fomată din Puya și soția sa, Melinda.

Cea de-a șasea echipă care a părăsit ”America Express” a fost cea formată din frații Jean și Dinu Gavril.

Ce-a de-a șaptea echipă care a fost eliminată de la ”America Express” a fost cea formată din chef Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru.

Advertisment
Advertisment