Bătaie generală într-un magazin din Anglia
Mai mulți oameni s-au luat la bătaie într-un magazin din Anglia. Aceștia s-au certat pe tema regulilor de distanțare sociala.
Lumea e tot mai panicată din cauza pandemiei de coroanvirus. Bilanțul aflat în continua creștere creează o stare uriașa de teamă, iar oamenii cedează nervos.
Incidente violente într-un magazin
Un conflict terifiant a avut loc în Anglia. Trei femei au fost bătute crunt într-un supermarket, din cauza regulilor de distanțare socială impuse de autorități în timpul pandemiei.
Câteva secunde mai târziu, un bărbat se alătură în încăierare și trimite o serie de lovituri în mijlocul magazinul Asda din Brierley Hill. Nu a mai durat mult până când bătaia a devenit una generală. Angajații s-au speriat și au chemat imediat paza.
Personalul de securitate a trebuit să se grăbească și să intervină ferm pentru a aplana conflictul, iar celor patru persoane implicate li s-a ordonat să plece din magazin.
Un reprezentant al magazinului a comentat întâmplarea. El a spus ca în această perioadă, lumea e tot mai speriată când vine la cumpărături. Acesta a adăugat ca nu va fi tolerat în incintă niciun fel de comportament violent. Oamenii de la securitate vor face tot posibilul pentru a se asigura de acest lucru.
Situația din Anglia este una alarmantă. Numărul deceselor cauzate de coronavirus în Regatul Unit a fost de 4,353, peste 41,000 de cazuri fiind confirmate pana acum.
Chiar și așa, nu toți englezii se tem de pandemie. Mii de britanici au ignorat ieri regulile stricte de izolare. Vremea a fost una calduroasă, iar oamenii au ieșit sa se relaxeze. Polițiștii au fost nevoiți sa închidă parcurile.
Și în Italia a avut loc un incident similar
Într-un magazin din Napoli a avut loc un conflict violent. Aceștia s-au luat la bătaie din cauza măsurilor impuse de autorități. Incidentul a avut loc marți seară, iar mai multe persoane au fost grav rănite.
Oamenii au fost foarte violenți, după ce o persoană i-a reproșat unui tânăr că nu păstrează distanță de siguranță și că nu poartă mască de protecție. Omul se temea că va fi infectat cu virusul provenit din China.
Acesta l-a amenințat pe băiat că va chema poliția dacă nu o să poarte mască și nu o să respecte măsurile de siguranță. Tânărul s-a enervat după observațiile făcute și a devenit violent.